//= escape_meta(Configure::read('Config.projectName')) ?> //= escape_meta($title) ?> //= escape_meta(summarize($description, 456)) ?>
„Când s-a întâmplat, eram prea mică ca să-mi dau seama ce este de fapt. Totul îmi părea o normalitate, până când el a început să mă amenințe că va divulga tot ce noi am avut, pozele mele care i le-am trimis. Atunci m-am stresat că totul s-a terminat între noi, că m-a lăsat, că vrea să se despartă de mine, îl iubeam și chiar mă gândeam să mă duc undeva să mă sinucid din cauza lui.
Totul a început când aveam 14 ani. El m-a găsit, mi-a scris pe Odnoklassniki și a cerut numărul meu de telefon. El a fost unica persoană, care voia să discute cu mine. Indiferent de ceea ce m-a pus să fac, el voia numai cu mine să vorbească și eu doar cu el. Ne iubeam. Eu nici acum nu-mi dau seama cum a reușit sa mă manipuleze ca să fac acele poze. Când a început să mă amenințe că fotografiile vor fi puse pe Internet, am încercam să vorbesc cu el, îl rugam să nu o facă. Mă linișteam că totul va fi bine și credeam că el o să se întoarcă la mine. De frică că nu mă vor înțelege, nu am vorbit cu nimeni despre asta, nu le-am spus nici părinților. Despre comunicarea cu el a mai cunoscut o colegă de clasă la care mă duceam, când eu nu aveam Internet acasă sau părinții nu-mi dădeau voie să-l folosesc. Țineam prea mult la el și eram gata să fac orice pentru el.
Trecuse mai mult timp și mă săturasem să fac poze goale, mă săturasem de tot și cumva așa a trecut... Am încheiat conversația cu el peste un an și jumătate. Nu l-am văzut niciodată la cameră. Îmi ieșeam din minți când mă gândeam că nu știu cine este acea persoană și că poate fi cineva din sat, care mă știe și m-a văzut dezbrăcată. Eu tare voiam să-l văd și de fiecare dată îl rugam sa aprindă camera, însă el mă mințea că nu lucrează. Nu l-am văzut niciodată … până la judecată.
Aveam 16 ani când m-a găsit domnul Vasile de la poliție și m-a întrebat dacă îl cunosc pe Mihai. Eu i-am povestit de unde îl cunosc chiar dacă nu l-am văzut la față niciodată. Primă conversație cu domnul de la poliție a avut loc acasă la mine, când părinții lipseau și am putut să povestesc despre cele întâmplate. Atunci când a venit poliția la mine mă gândeam că oare știe toată lumea de ce a venit la mine. Atunci când am aflat că Mihai este închis, mi s-a făcut frică, îmi făceam griji pentru el și nu înțelegeam de ce el a fost închis, dacă eu sunt vinovată? Încă nu realizam că era vina lui …
Mihai așa îmi zicea ”Și ce o să spui tu la poliție? Că te-ai dezbrăcat singură?”. M-a făcut să cred că eu sunt vinovată pentru ceea ce a fost. Abia acum înțeleg că el m-a manipulat atunci. Am înțeles că nu este vina mea doar atunci când am vorbit cu psihologul de la Centrul „La Strada”, care mi-a vorbit simplu, deschis și nu am simțit din partea ei să fiu judecată… Am simțit o ușurare enormă.
Acum sunt bine. Această situație m-a ajutat să înțeleg că nu este vina mea. Eu neapărat le voi spune copiilor mei despre aceste pericole. Dacă aș avea o baghetă magică, aș schimba totul ca el să nu-mi poată face tot răul ce mi l-a făcut”.
Mihai a abuzat de minoră o perioadă îndelungată de timp. I-a solicitat imagini foto și video în ipostaze sexuale. Când fata a refuzat să mai trimită, el a șantajat-o și amenințat-o că va distribui imaginile în spațiul online. Pentru faptele sale făptuitorul este judecat, iar fata a fost asistată de Echipa de Asistență a Copilului din cadrul Centrului Internațional „La Strada”.
Fată, 14