Dincolo de ecran: intervenția multidisciplinară în cazurile de abuz sexual online asupra copiilor

Abuzul sexual online nu mai este un fenomen izolat: materialele cu conținut sexual care implică copii (MASC) pot circula rapid, iar efectele asupra copiilor se resimt mult timp, afectând încrederea, siguranța și relațiile sociale ale acestora. În astfel de situații, identificarea agresorului sau eliminarea materialelor este doar începutul, dar nu este suficientă, deoarece copilul se confruntă cu o traumă complexă, care necesită intervenții integrate și coordonate.

Dificultăți specifice intervenției în cazurile de abuz sexual online asupra copilului

Cei care intervin în cazurile de abuz sexual online asupra copiilor se confruntă cu multiple dificultăți, care îngreunează atât procesul de identificare a agresorilor, cât și protecția și recuperarea copiilor care au trecut prin astfel de experiențe.

Una dintre cele mai mari provocări este identificarea autorilor, întrucât aceștia pot folosi adesea identități false, rețele criptate sau alte instrumente care le ascund identitatea. În plus, foarte multe cazuri implică agresori din alte țări, ceea ce face ca anchetele să depindă de cooperarea internațională, de regulă anevoioasă și de lungă durată. În același timp, copiii-victime nu cunosc întotdeauna cine se află în spatele profilului online, fiind manipulați prin strategii de grooming, ceea ce complică și mai mult colectarea probelor.

O altă dificultate majoră o constituie persistența materialelor cu caracter sexual în care este reprezentat copilul pe internet. Odată distribuite, imaginile pot să circule online pe o perioadă îndelungată de timp. Acest fapt duce la întreținerea unui proces continuu de re-victimizare, pentru că trauma copilului nu se oprește la momentul abuzului, ci este permanent reactivată de ideea că materialele pot fi văzute de oricine și oricând.

Impactul psihologic și social asupra copilului este mult amplificat. Astfel, copiii trăiesc cu frica permanentă că rudele, colegii sau profesorii ar putea descoperi imaginile distribuite, ceea ce îi face să se simtă stigmatizați și izolați. Rușinea, vinovăția și sentimentul de neputință sunt mult mai accentuate decât în alte forme de abuz, iar tăcerea copiilor – din teamă să nu fie judecați sau chiar învinuiți – face ca multe cazuri să rămână neraportate.

Toate aceste dificultăți evidențiază caracterul complex al abuzului sexual online asupra copiilor. Fenomenul nu se reduce doar la o problemă de ordin juridic, tehnologic sau psihologic, ci are multiple dimensiuni, cu impact direct asupra siguranței, educației și stării emoționale a copilului. În lipsa unei viziuni comune și a unei colaborări între instituțiile responsabile, răspunsul riscă să fie fragmentat, întârziat sau chiar ineficient. Această realitate deschide în mod firesc discuția despre necesitatea unei abordări multidisciplinare a intervenției.

Necesitatea abordări multidisciplinare

Complexitatea și gravitatea dificultăților întâlnite în cazurile de abuz sexual online asupra copiilor arată că nicio instituție nu poate interveni eficient de una singură. Identificarea și tragerea la răspundere a agresorilor nu este posibilă fără implicarea poliției, care are competența legală și tehnică de a documenta probele și de a conduce anchetele. În același timp, copilul și familia sa au nevoie de sprijin imediat din partea asistenților sociali, care pot evalua mediul familial, pot identifica factorii de risc și pot asigura suportul necesar pentru protecția copilului.

Școala, prin rolul său formativ și prin implicarea psihologului școlar, are o contribuție extrem de importantă în procesul de recuperare. Ea poate preveni stigmatizarea copilului, îl poate ajuta să rămână integrat în colectiv și îi poate oferi un cadru de siguranță emoțională.

Astfel, colaborarea dintre poliție, asistenții sociali și instituția școlară devine indispensabilă pentru a răspunde atât nevoilor de justiție și protecție, cât și celor de sprijin emoțional și educațional. O intervenție fragmentată, limitată doar la competențele unei singure instituții, riscă să lase copilul fără sprijin real și să prelungească trauma. În schimb, o abordare multidisciplinară oferă un răspuns integrat și coerent, capabil să protejeze copilul, să pedepsească agresorii și să restabilească sentimentul de siguranță.

Într-o lume în care mediul online face posibilă atât educația, cât și exploatarea, responsabilitatea de a proteja copiii nu mai poate fi împărțită în domenii separate. Ea trebuie asumată în comun de toți actorii relevanți. Doar prin cooperare și coordonare continuă putem asigura că interesul superior al copilului rămâne în centrul fiecărei acțiuni și că niciun copil nu este lăsat singur în fața abuzului.

Protecția copilului este o responsabilitate comună și fiecare dintre noi poate avea un rol important. Raportarea materialelor de abuz sexual asupra copiilor reprezintă un prim pas pentru a opri circulația lor și pentru a reduce riscul de re-victimizare a copilului.