Dialogul cu părinții și educatorii – un pas important în dezvoltarea educației parentale privind siguranța online a copiilor.

Distribuie

Tehnologia intră tot mai devreme în viața copiilor, iar părinții și educatorii au nevoie de instrumente practice pentru a-i ghida în siguranță în mediul online. Două ateliere desfășurate la Hîncești și Ialoveni au reunit 54 de participanți și au contribuit la dezvoltarea Programului de educație parentală privind siguranța online pentru copiii de vârstă preșcolară.

Tehnologia face parte tot mai devreme din viața copiilor, iar utilizarea ei aduce noi provocări pentru părinți și educatori în ceea ce privește timpul petrecut în fața ecranelor, conținutul accesat și siguranța online a celor mici.

Recent, am desfășurat două ateliere de lucru „Primii pași ai copilului în lumea online”, organizate în cadrul procesului de dezvoltare a Programului de educație parentală privind siguranța online pentru părinții copiilor de vârstă preșcolară, la care lucrează, în prezent, Centrul Internațional „La Strada”.

Prima sesiune a avut loc la Hîncești, cu participarea reprezentanților din 6 instituții de educație timpurie din raion, iar cea de-a doua s-a desfășurat în comuna Dănceni, raionul Ialoveni, cu participarea părinților și educatorilor din 15 instituții de educație timpurie din raion. În total, cele două ateliere au reunit 54 de participanți, dintre care 22 de educatori.

Necesitatea unor intervenții de educație parentală adaptate acestei etape de dezvoltare este susținută și de datele unui sondaj național realizat de Centrul Internațional „La Strada”. Potrivit rezultatelor acestui sondaj, părinții și educatorii au indicat nevoia de recomandări practice, reguli adaptate vârstei, exemple concrete și activități care să îi ajute să sprijine dezvoltarea unor comportamente digitale sănătoase.

În acest context, cele 2 ateliere „Primii pași ai copilului în lumea online” au creat un spațiu de reflecție și participare pentru părinți și educatori. Participanții au abordat teme precum particularitățile vârstei preșcolare și nevoile copiilor, managementul timpului petrecut în fața ecranelor, rolul adultului ca model digital, riscurile asociate jocurilor și conținuturilor online, precum și modalitățile prin care părinții pot contribui la crearea unui mediu digital sigur și echilibrat pentru copii.

Programul celor 2 ateliere a inclus prezentarea rezultatelor sondajului național, exerciții de reflecție, activități practice, analiza unor studii de caz reale și identificarea unor soluții și idei aplicabile în viața de zi cu zi pentru ca cei mici să aibă parte de experiențe cât mai sigure pe internet.

Sesiunile, desfășurate în raioanele Hîncești și Ialoveni, au reprezentat, totodată, o etapă de consultare a părinților și educatorilor în procesul de dezvoltare a Programului de educație parentală privind siguranța online pentru părinții copiilor de vârstă preșcolară. Experiențele, întrebările și sugestiile participanților vor contribui la adaptarea conținutului programului la nevoile reale ale familiilor și ale profesioniștilor din educația timpurie.

Atelierele au fost facilitate de Ludmila Bodiu, manager programe educaționale în cadrul Centrului Internațional „La Strada”, și Natalia Carabet, doctor în pedagogie, conferențiar universitar la Universitatea Pedagogică de Stat ”Ion Creangă”, cu participarea reprezentanților Direcțiilor Educație Ialoveni și Hîncești, dar și comunităților de părinți și educatori din cele 2 raioane.

Programul de educație parentală privind siguranța online urmărește să ofere adulților instrumente și repere practice pentru a însoți copiii în primele lor experiențe cu tehnologia și pentru a contribui, încă de la vârsta preșcolară, la formarea unor obiceiuri digitale sănătoase și sigure.

Distribuie