Dragă utilizator,

Siguronline* este o platformă care pe lângă multe resurse interesante și utile, îți oferă posibilitatea de a comunica prin chat, a scrie despre problemele pe care un copil le întâmpină în mediul online sau a raporta un conținut ilegal. Comunicăm cu tine confidențial și anonim. Totuși sunt cazuri, când avem nevoie să cunoaștem mai multe informații personale despre tine, pentru a fi mai eficienți în aceea ce facem pentru a te ajuta. Iată de ce pentru noi e important să cunoști despre cazurile în care colectăm informații personale despre tine, de ce o facem și pentru ce le folosim.

Ce înseamnă date cu caracter personal?

Datele cu caracter personal reprezintă acele informații despre o persoană care o pot ușor identifica. Datele cu caracter personal referitoare la dumneavoastră pe care le vom prelucra sunt datele obținute direct de la dumneavoastră, pe care ni le transmiteți în mod voluntar, date tehnice colectate de la toți utilizatorii site-ului și pot include, dar nu sunt limitate la numele și prenumele, adresa de domiciliu, adresa de email, adresa IP, etc.

Ce date sunt colectate pe portalul www.siguronline.md?

De obicei nu colectăm datele personale ale persoanelor care ne accesează sau care ne scriu prin chat. Pot fi însă situații când pentru a putea eficient interveni și ajuta un copil în situație de abuz online avem nevoie să cunoaștem:

Numele și prenumele – care ne sunt utile în special atunci când ne povestești despre un caz de abuz în online, pentru a putea informa ulterior poliția sau alți specialiști care pot interveni IMEDIAT,

Adresa de email sau numărul de telefon – pentru a putea reveni la tine cu un răspuns și a putea menține legătura.

Cum sunt colectate datele cu caracter personal?

- Prin formularul pe care îl completezi atunci când ne sesizezi despre un caz de abuz în online. Datele pe care le colectăm ne vor ajuta ulterior să menținem legătura cu tine pentru a afla mai multe detalii despre situația pe care ne-ai relatat-o sau pentru a putea acționa pentru siguranța unui COPIL.

- Prin formularul pe care îl completezi atunci când raportezi un material ce reprezintă un abuz sexual asupra copilului. În acest caz completarea datelor cu caracter personal este opțională. Datele tale ne vor ajuta să cerem informații suplimentare dacă este cazul.

- Prin formularul de pe chat (în care indici numele, prenumele și adresa de email) – care ne sunt utile mai ales atunci când ne scrii în afara programului de lucru, pentru a putea reveni cu informațiile și sfaturile de care ai nevoie.

- Opinii și viziuni (pot include date sensibile), cum ar fi: orice opinii și viziuni pe care ni le transmiteți sau orice opinii și viziuni pe care le postați public despre noi pe rețelele de socializare (social media) sau pe care le faceți cunoscute pe alte canale publice;

Adresele IP ale utilizatorilor pot fi colectate și folosite de către AO Centrul Internațional „La Strada” pentru o bună administrare a site-ului și pentru alte statistici de uz intern.

Care este scopul colectării acestor date?

Datele cu caracter personal le colectăm pentru a putea menține legătura cu utilizatorii care ne accesează și au nevoie de unele informații și sfaturi, oferirea de ajutor în cazul raportării unui conținut ilegal pe internet, dar și pentru a putea asigura în continuare accesul oricărui copil care are nevoie de asistență și protecție la serviciile corespunzătoare.

Partajarea datelor tale

Nu am divulgat, nu divulgăm și nici nu vom divulga niciodată datele tale personale către terțe părți, fără acordul tău. Oferim servicii care se bazează pe încredere, iar siguranța datelor personale este esențială în acest proces.

Doar în cazuri de excepție, atunci când un copil are nevoie de ajutor ACUM, va fi nevoie să informăm poliția sau alte persoane care ar putea să intervină IMEDIAT.

 

Cât timp și cum păstrăm datele tale

Păstrăm datele dumneavoastră cu caracter personal doar atât timp cât ne sunt necesare sau cât prevede legislația în vigoare. Datele cu caracter personal prelucrate în baza consimțământului dumneavoastră vor fi prelucrate de Centrul Internațional LA STRADA pe perioada existenței consimțământului, dacă nu se impune păstrarea acestora și ulterior retragerii consimțământului, în baza unui alt temei legal prevăzut de legislația privind protecția datelor. Dacă nu există nicio cerință legală, le vom stoca doar atât timp cât este necesar pentru prelucrarea datelor în scopurile amintite mai sus. 

Ne străduim să utilizăm măsuri organizaționale, tehnice și administrative rezonabile pentru a proteja datele cu caracter personal în cadrul organizației. Pentru aceasta, am adoptat inclusiv politici dedicate privind măsurile fizice și electronice de securitate, pentru a ne proteja sistemele de acces neautorizat și alte posibile amenințări la securitatea acestora.

*www.siguronline.md este o platformă gestionată de AO Centrul Internațional ,,La Strada”, organizație înregistrată în Registrul de evidență al operatorilor de date cu caracter personal www.registru.datepersonale.md. Prelucrarea tuturor datelor colectate este efectuată doar în condițiile prevăzute de Legea nr. 133 din 08.07.2011 privind protecția datelor cu caracter personal.