Suport în implementarea Standardelor pentru protecția și siguranța copiilor/elevilor în mediul online

Într-o lume în care educația digitală devine prioritate, iar riscurile cu care se confruntă copiii în mediul online sunt în continuă creștere ne dorim ca fiecare școală să fie una sigură și protejată online pentru fiecare elev. Standardele pentru protecția și siguranța copiilor/elevilor în mediul online vin să asigure cadrul minim necesar de acțiuni, ce pot fi întreprinse în instituțiile de învățământ, pentru a-și consolida efortul în promovarea siguranței online și crearea unui mediu sigur și protejat pentru elevi.

În acest context, Centrul Internațional „La Strada” va acorda suport în implementarea Standardelor pentru protecția și siguranța copiilor/elevilor în mediul online instituțiilor de învățământ general care își doresc o Școală sigură online pentru elevii săi.

Ce presupune suportul în implementarea Standardelor?

Pentru realizarea acțiunilor de implementare prevăzute de Standarde este necesară pregătirea actorilor implicați, astfel vor fi organizate un șir de activități de instruire:

1)      Atelier pentru cadrele manageriale „Standardele pentru protecția și siguranța copiilor în mediul online – cum asigurăm implementarea eficientă a acestora?”;

2)      Atelier pentru cadre didactice, treapta primară: „Educația pentru siguranța online în clasele primare”;

3)      Atelier pentru cadre didactice, treapta gimnazială: „Educația pentru siguranța online în clasele gimnaziale”;

Atelierele de instruire vor fi organizate în luna noiembrie, în mun. Chișinău sau în zone apropiate și vor avea o durată de la una la 3 zile. La fiecare instruire vor fi delegați doi reprezentanți din instituția de învățământ care ulterior vor disemina informația colegilor din instituție.

La revenire, managerul instituției va asigura crearea unui mediu sigur online elevilor conform Standardelor pentru protecția și siguranța copiilor/elevilor în mediul online. De asemenea, pe parcursul anului de studii, specialiștii Centrului Internațional „La Strada” vor fi alături de instituțiile de învățământ pentru a acorda suportul necesar în realizarea acțiunilor de implementare, prevăzute de Standardele pentru protecția și siguranța copiilor/elevilor în mediul online.

Care instituții de învățământ pot beneficia de suport în implementarea Standardelor?

Orice instituție de învățământ general, de pe întreg teritoriul țării, indiferent de limba de predare se poate înscrie pentru a beneficia de suport în implementarea Standardelor, prin completarea formularului https://icks.ro/11p5e până la data de 18 octombrie ora 17:00. Formularul urmează să fie completat de Directorul/directoarea instituției de învățământ.

Vor fi selectate 15 instituții de învățământ general în baza următoarelor criterii:

1)      Criteriul geografic. Suport în implementare va fi oferit instituțiilor de învățământ din zona centru, sud și nord, din localități urbane și rurale.

2)      Numărul de elevi și cadre didactice. În activitățile de instruire urmează să fie implicate cadre manageriale și cadrele didactice din instituțiile de învățământ cu un număr diferit de elevi.

3)      Limba de predare. Ne dorim ca școala să devină o zonă sigură pentru copii, indiferent de limba de predare. Totuși, la completarea formularului, ar trebui să se țină cont de faptul că activitățile de instruire vor fi desfășurate în limba română.

Activitățile de instruire vor fi realizate de către Centrul Internațional „La Strada” în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.

Toate cheltuielile de transport, alimentație și cazare vor fi asigurate de organizatori.

 

Persoană de contact: Ludmila Bodiu – lbodiu@lastrada.md, 022 234 906 (extensia 2).

 

Relevant