De la 6 ani merg la bazin. Înotul este sportul meu preferat. Anul acesta, pentru prima dată am mers la competiții. Am luat locul doi! Pentru mine acest rezultat a fost extraordinar. Am vrut să împărtășesc aceste emoții cu toți prietenii mei. Am postat o fotografie în care mi se pune în gât medalia. Credeam că voi primi multe aprecieri. Dar… Primul comentariu a fost de la Sergiu, colegul meu de clasă, „Slăbănogule”. Au fost și altele, în care multe persoane mă felicitau, dar mie, nu știu de ce, mi-a rămas în cap comentariul lui Sergiu. A doua zi, am văzut că la comentariul lui Sergiu au scris și alți colegi de ai mei. Ei erau de acord, puneau inimioare la comentariul lui sau scriau „Scheliob”, „Distrofic” și încă multe altele. Irina a scris „Fu, cum în general i-a venit în cap să posteze o așa fotografie”. Am șters fotografia. Am crezut că așa ei se vor opri, dar… nu, nu s-au oprit. Au continuat în grupul clasei. Acolo au scris că, nu destul că sunt slăbănog, dar încă nici nu pot să primesc critica! Au început să scrie că sunt laș și mofturos. Radu chiar a scris că avem o clasă foarte unită, iar eu o stric, deoarece nu știu să primesc critica. Eram distrus, dar ei continuau să scrie mesaje în grup. A doua zi nu doream să merg la școală. Dar nu știam ce scuză să-i spun mamei ca să mă lase acasă. Așa că am mers. Chiar când intram în clasă, Sergiu a strigat „Da' cum ai ajuns la școală cu așa picioare slabe? Te-au ținut?”. Încă puțin și-mi dădeau lacrimile! Am ieșit din clasă ca să nu mă vadă plângând și să mai aibă alt motiv ca să mă înjure. Toată această scenă a fost văzută de profesoară. Și bine că a văzut! Că altfel nu știu ce aveam să fac. Ea m-a ajutat. Acum sunt bine. Colegii de clasă sunt prietenoși cu mine, iar Sergiu a început să meargă și el la înot. Mergem la bazin și ne antrenăm împreună.
Mihai, 13