Unde şi cum raportez un mesaj amenințător?

În cazul în care crezi că un mesaj primit de tine nu este o glumă şi nici întâmplare, ci are intenţia să-ţi facă un rău, îl poți raporta sau poți contacta Consultantul Siguronline. Persoana respectivă nu va afla cine a raportat mesajul. Pentru siguranţa ta şi a celor din jur, raportează următoarele conţinuturi online - acestea sunt abuzive şi trebuie oprite: Intimidarea sau hărțuirea: conținut care atacă în mod intenționat persoane în scopul de a le înjosi sau de a le face de rușine, sau contactarea repetată a unei persoane în ciuda dorinței și acțiunii clare de a nu avea contact. Amenințările directe: amenințări grave și credibile de vătămare corporală făcute în adresa persoanelor. Violența și exploatarea sexuală: conținut care amenință sau care promovează violența sau exploatarea sexuală, inclusiv solicitarea de materiale cu caracter sexual, amenințările de distribuire a imaginilor cu caracter intim, precum și oferirea de servicii de natură sexuală. Dacă cineva te deranjează, poți oricând să blochezi persoana respectivă. Dacă simți vreodată că tu sau o persoană pe care o cunoști sunteți în pericol imediat, contactează poliția 902 sau 112.