Chiar dacă copiii vorbesc mai rar cu profesorii despre cele mai recente aplicații, jocuri online, rețele sociale, iar semnele unui abuz online sunt observate mai dificil de un profesor sau educator decât de un părinte sau îngrijitor, care are mai mult acces în a urmări anumite acțiuni online ale copiilor, profesorul…

  • află despre problemele copiilor abordând diferite teme de discuție și organizând activități de informare și sensibilizare pe subiectul diferitelor riscuri cu implicarea copiilor;
  • discută cu părinții despre activitățile copiilor în afara școlii, problemele cu care se confruntă aceștia și suportul de care au nevoie;
  • informează copiii, părinții, tutorii sau îngrijitorii despre instrumentele existente de protecție a copiilor în diferite situații de risc.

Cereți ajutor  dacă știți sau vă îngrijorați că un copil a devenit victima unui abuz în mediul online!

ATENȚIE! Dacă copilul se află în real pericol, sunați la Serviciul unic pentru apelurile de urgenţă - 112 

Când trebuie să cereți ajutor 

Dacă sunteți îngrijorat de faptul că un copil ar putea fi ademenit online sau exploatat sexual, ar trebui să raportați. 

Trebuie să cereți ajutor dacă ați aflat că cineva:

  • Îi vorbeşte despre sex sau îi expediază imagini şi video cu caracter sexual;
  • Îi cere să facă acțiuni cu caracter sexual utilizând camera web;
  • Îi cere fotografii cu conținut sexual;
  • Îl presează să se implice în activitate sexuală;
  • Îi cere să se întâlnească deşi se cunosc doar online.

Cum pot să ce ajutor?

Va fi nevoie să completați un formular online, în care vă vor fi solicitate datele de contact și informații cu privire la situaţia pe care vreţi să o raportaţi. Ar trebui să ne oferiţi cât mai multe informaţii despre caz, dar nu vă faceți griji dacă nu aveți toate detaliile.

Formularul va conține întrebări despre:

  1. Ce s-a întâmplat?
  2. Cui i s-a întâmplat?
  3. Ce cunoașteți despre persoana sau persoanele implicate? 

Trebuie să dau numele meu?

Atunci când cereți ajutor şi doriţi să se ia măsuri, lăsaţi-ne şi datele de contact. Ulterior, când vom anunţa organele de aplicare a legii despre acest eventual abuz, aceştia ne vor cere detalii deoarece nu acceptă raportări anonime.

Dacă doriți întâi să discutați preocupările dumneavoastră cu cineva sau dacă aveţi mai multe întrebări despre procedura de raportare, scrieți Consultantul Siguronline.

Cine primește informația și ce se întâmplă în continuare?

Inițial, toată informația este examinată de către Consultantul Siguronline care:

  1. Va evalua riscul pentru copil
  2. Vă va contacta pentru a discuta pașii următori
  3. Va oferi sfaturi de protecție și suport

Apăsați aici pentru a cere ajutor acum. 

Dacă nu sunteți pregătit/ă să completați formularul cu informațiile necesare, dar aveți nevoie de ajutor într-o situație cu referire la comportamentul online al unui copil:

 

  1. Scrieți consultantului SigurOnline.
  2. Susține-ți copilul. Poate fi dificil pentru un copil să-i spună unui adult ceea ce i s-a întâmplat. Din frica de a nu fi înțeles, el poate fi jenat, speriat că adulţii vor reacționa negativ. Spuneți-i copilului dumneavoastră că indiferent ce i s-a întâmplat, nu este vina lui și că îl veţi ajuta în orice situaţie. Astfel copilul va fi mai motivat să vă spună ce i se întâmplă;
  3. Pentru a afla mai multe despre siguranța copiilor pe Internet, accesați rubrica Resurse informaționale.

Înainte de a începe

Înțelegem că uneori este mai complicat să ajuți de unul singur un copil care are o problemă în mediul online.

Siguronline îți este alături pentru găsi o soluție pentru copiii din Moldova, care se confruntă cu situații neplăcute, navigând pe Internet.

Îți mulțumim că ai hotărât să faci acest pas important. Completarea formularului nu îți va lua mai mult de 2 minute.

*/?>

Îmi fac griji pentru

Despre tine

Povestește despre copilul pentru care îți faci griji

Ce s-a întâmplat?

Datele tale de contact

Datele tale de contact nu vor fi transmise altor persoane.

Totuși, te rugăm să ne lași numărul tău de telefon sau adresa de email. Astfel, vom avea posibilitatea să luăm legătura cu tine în cazul în care este nevoie de o informație suplimentară.

Aceste date nu vor ajunge la persoane străine fără acordul tău.

Totuși, în cazuri de excepție, atunci când un copil are nevoie de ajutor ACUM, va fi necesar să le oferim poliției sau altor structuri abilitate pentru o intervenție de urgență.

Vezi Fișa despre confidențialitate pentru a cunoaște cum sunt folosite datele tale personale.