Pe măsură ce vacanța de vară se apropie, copiii și adolescenții devin mai conectați cu prietenii lor online – pe rețele sociale, în jocuri, diverse platforme. Este o perioadă în care copiii se detașează de activitățile școlare și regimul zilnic, dar și a expunerii crescute la riscuri digitale.
Din perspectivă psihologică, vacanța este o perioadă a explorării, relaxării și jocului – toate esențiale pentru dezvoltarea copilului. Însă tocmai această relaxare poate afecta gândirea critică în fața unor provocări online. Creierul copilului aflat în proces de dezvoltare este extrem de receptiv la stimuli și nu întotdeauna capabil să evalueze consecințele. Astfel, acceptarea unei cereri de prietenie, distribuirea unei imagini sau participarea la un joc ce implică riscuri pot expune copilul unui pericol dacă nu sunt menținute cunoștințele despre riscurile online.
Pentru a menține grija și protecția acestora în vacanța de vară este necesar să ne asigurăm că aceștia dețin abilitățile necesare de a face față riscurilor online. Respectiv, ne propunem ca în luna mai al fiecărui an școlar să lansăm inițiativa „Sunt sigur online în vacanță”, care este o invitație către profesori, educatori și psihologi de a desfășura activități de informare a copiilor și adolescenților despre riscuri și acțiuni sigure online.
La final de an școlar obișnuim să evaluăm reușitele discipolilor noștri la diferite discipline școlare. Totodată, a devenit o tradiție să discutăm cu aceștia despre reguli de securitate personală. Totuși, întrucât tehnologia și mediul online sunt prezente în viața noastră, iar copiii pe perioada vacanței de vară au acces mai liber la internet, ultimele săptămâni din luna mai reprezintă un moment excelent pentru a consolida, împreună cu elevii, regulile de siguranță online.
Taberele de vară oferă un cadru prietenos și relaxant în care pot fi introduse activități scurte, interactive, cu impact emoțional. Un moment oportun pentru planificarea activităților cu copiii de toate vârstele la subiectul siguranței online, astfel oferind oportunitatea multor copii să rămână conectați cu subiectul dat. Cadrele didactice și responsabilii taberelor de vară pot include cel puțin o activitate de informare despre siguranța online.
Activitățile din tabere reprezintă o oportunitate excelentă pentru a întări comportamente sănătoase legate de interacțiunile online ale copiilor și adolescenților. Este dovedit că activitățile de învățare sunt mai eficiente prin joc, iar un mesaj transmis într-un context pozitiv în cadrul unor activități creative oferă șanse mai mari să fie reținut de către copii.
Vacanța de vară e momentul distracției și al autonomiei sporite. Totodată, este perioada potrivită de a le vorbi despre prietenii sigure și riscurile asociate cu împărtășirea conținutului personal. Pentru a fi în siguranță online, este necesar să le oferim copiilor instrumente pentru a se proteja, a face alegeri înțelepte și a cere ajutor atunci când au nevoie. În sprijinul cadrelor didactice și educatorii din tabere au fost elaborate două materiale informative „Sunt sigur online în vacanță”, care pot fi utilizate ca reper în elaborarea activităților interactive cu copii și adolescenți.
Resursele pot fi descărcate gratuit de pe www.siguronline.md, la rubrica Copii:
https://siguronline.md/files/resources/66/sunt_sigur_online___n_vacan_____primar.pdf
https://siguronline.md/files/resources/66/sunt_sigur_online___n_vacan_____gimnaziu.pdf
La fel, pe pagina siguronline.md se regăsesc activități tematice, secvențe video și podcasturi, care pot fi adaptate în funcție de vârsta copiilor și contextul în care sunt desfășurate acestea.
Pentru a întări mesajele transmise copiilor, este potrivit în această perioadă organizarea ședințelor cu părinții, în care să fie abordate riscurile cu care se confruntă copiii în mediul digital, interesele specifice fiecărei etape de dezvoltare și metode de protecție a copiilor în mediul online. Totodată, îi putem ghida pe părinți cum să construiască cu copiii o discuție despre riscuri și interese online, despre timpul petrecut online și stabilirea unor limite sănătoase online.
Reamintiți-le părinților că dialogul deschis și empatic este una dintre cele mai puternice forme de protecție a copilului. Promovați o comunicare prietenoasă și fără judecată între părinți și copii. În cadrul acestor întâlniri, distribuiți informații și recomandări practice disponibile pe siguronline.md care să le fie de ajutor părinților în protejarea copiilor online. În orice context sau situație, părinții trebuie să-și încurajeze copiii să ceară ajutor când se simte confuz într-o situație online sau este în pericol. Astfel, nu doar prevenim riscurile online, ci și construim o relație de încredere dintre părinte - copil.
Deși vara este un timp al libertății și relaxării, rolul nostru rămâne la fel de important. Fiecare activitate, fiecare conversație sau resursă oferită poate ajuta un copil care nu știe cum să procedeze într-o situație online. Împreună pregătim copiii și familiile pentru o vacanță digitală sigură, în care distracția se îmbină cu înțelepciunea și responsabilitatea.
Pe Internet răspândirea zvonurilor, postarea fotografiilor sau altor informaţii personale, trimiterea unui mesaj răuvoitor sau postarea comentariilor răuvoitoare se face uşor.
Cei mai activi vloggeri şi bloggeri au venit cu un mesaj adresat adolescenţilor.
Scriu această istorie pentru a încuraja și alți părinți să atragă mai multă atenție la comportamentul copilului, dacă vă pare ceva straniu atunci la sigur trebuie să faceți ceva și să nu ignorați.