Școlarii mici sunt în siguranță online

E curios, privește multe filmulețe online, are cel puțin un cont creat, e pasionat de jocuri și visează să devină cel mai popular pe Internet. Cum să-l ajut să navigheze în siguranță?

 

 

De unde încep?

  • Observ ce accesează și cu cine comunică online copilul meu.
  • Înțeleg că, dacă-i interzic Internetul acasă, nu-l protejez de riscurile online. Asta îl face ți mai curios să se conecteze din altă parte.
  • Discut cu copilul despre activitatea sa în mediul online.

Despre ce discutăm?

Anonimitatea online. Pe internet oricine se poate prezenta altfel decât este în realitate și mulți acționează sub identități false. Îl atenționez să nu primească favoruri de la persoanele cunoscute online, să nu dea detalii personale și să nu accepte întâlniri în viața reală.

Datele personale pe care le publică online. La crearea conturilor se solicită informații personale pentru a crea o identitate virtuală. Discutăm despre cum poate limita accesul la datele personale și de ce este necesar să facă acest lucru.

Conținutul publicat online. Odată ce informația este transmisă online sau publicată pe un site, ea scapă de sub control – poate fi copiată, salvată, reîncărcată pe alte site-uri sau dată mai departe altor persoane. Îi vorbesc despre faptul că, pe Internet, orice fotografie, mesaj sau video poate fi văzut de toată lumea pentru că nu poți deține controlul asupra distribuirii.

Ce trebuie să știe copilul meu?

  • Oamenii pe care îi întâlnește online s-ar putea să nu fie cine spun ei că sunt.
  • Să accepte în prietenia virtuală doar persoanele pe care le cunoaște în realitate.
  • Să nu ofere online informații personale.
  • Să știe că poate să vină să ceară ajutor dacă se confruntă cu o situație neplăcută online.

Dacă se confruntă cu o situație neplăcută online...

  • Mă strădui să rămân cât mai calm și înțelegător.
  • Aflu mai multe detalii despre ce s-a întâmplat.
  • Îl încurajez și îi spună că împreună vom găsi o soluție.
  • Căutăm împreună soluții pe www.siguronline.md

Relevant