Jocuri video – e bine să ştii

La un an, copilul învață să modeleze piramide, la trei - deja se descurcă cu ușurință cu primele jocuri logice. Tot la vârsta de trei ani, copiii învață să inventeze scenarii pentru jocuri: de-a mama şi copilul, soţ-soţie. Atunci, pentru prima dată, copiii transferă situații reale din viață in joc. La 5 ani, copiii interacţionează bine in jocuri cu alți copii, în grupuri mici, şi de la 7 ani îşi dezvoltă fanteziile, transformările. Astfel copilul se dezvoltă. 

În aşa-numită „eră digitală”, o mare parte din timpul pe care copilul îl petrece la calculator îl acordă jocurilor video. Acestea sunt bune în măsura în care îl ajută să-şi dezvolte gândirea matematică, abilităţile, limbajul, cititul, imaginaţia. Însă trebuie analizate bine atât neajunsurile, cât şi beneficiile petrecerii timpului în faţa calculatorului sau jucând jocuri video, pentru că acestea au şi efecte negative. Dacă sunt alese greşit, jocurile pot provoca diferite comportamentele agresive. De exemplu, copilul ajunge să nu se simtă vinovat atunci când loveşte sau provoacă suferinţă altei persoane.

Jocurile pe calculator nu stimulează imaginaţia, foarte importantă în procesul de dezvoltare. Prin urmare, atunci când un copil se așează la calculator, el este limitat, deoarece mecanismul jocului reprezintă un algoritm pregătit. Jocul redă imaginația autorilor, în timp ce toată creativitatea copilului – rămâne lipsită de substanță. Prin urmare, copiii preferă jocurile electronice în detrimentul celor tradiționale, pentru că primele nu necesită efort, sunt mai ușoare și mai rapide.

Pasiunea pentru jocurile pe calculator,de fapt, descurajează pasiunea pentru lectură. Cititul  înseamnă efort din greu, pentru a transforma cuvintele în imagini, pentru a manifesta empatie faţă de eroi. În jocul pe calculator toate aceste etape pot fi ușor omise.

În acelaşi timp, un copil care se joacă la calculator se izolează, în timp ce psihologii recomandă ca cei mici să interacţioneze cât mai mult cu alţi copii, în grup. Acest lucru înseamnă că cel mic este lipsit de posibilitatea de a învăţa să coopereze, să stabilească reguli şi să fie responsabil de respectarea acestora. Un joc pe calculator, este de fapt, unul egoist.

În timpul jocului, copiii acumulează tensiunea musculara, fie că este vorba de jocurile tradiționale, fie la calculator. Și dacă în timpul jocului tradițional tensiunea este eliberată în urma unor acțiuni fizice, precum alergat sau țipat, atunci în timpul jocului online acest lucru nu se întâmplă. Tensiunea musculară neeliberată implică reacții agresive. Dacă veți încerca să luați calculatorul de la copilul implicat într-un joc – veți primi în schimb agresiune. Acest fapt nu depinde de caracterul copilului şi nici de educație. În realitate, corpul este cel care protestează, după ce a acumulat energie din emoții. 

Când pasiunea pentru jocurile virtuale întrece o anumită limită, atunci daunele sunt incontestabile. Anume din aceste motive, părerile referitor la jocurile pe calculator pentru copii sunt diametral opuse. Unii condamna astfel de distracții, în timp ce alții, dimpotrivă, considera aceasta activitate foarte utila dezvoltării copiilor. Există diferite situații, părinții și copii diferiţi. Unora, astfel de jocuri le sunt de folos, alţii aleg să se joace tradiţional cu păpuşile sau maşinuţele.

Pe de altă parte, există dovezi că anume copiii pasionați de jocuri strategice pe calculator, mai ușor se adaptează în situații reale. Există sisteme informatice, care prin joc educă la copiii hiperactivi să-şi ţină sub control emoțiile. De asemenea, în timp ce se joacă, copiii învaţă algoritmi de rezolvare a problemelor. Aproape toate jocurile, chiar şi cele cu caracter violent, îi determină să găsească o cale, o strategie de a-şi îndeplini scopurile, îi învaţă astfel să planifice şi să facă faţă situaţiilor complicate.

Astfel, considerăm că doar cunoscând întreaga paletă de avantaje şi dezavantaje părintele poate lua o decizie corectă atunci când este vorba despre interacţiunea copilului cu dispozitivele.

Pentru orice alte detalii nu ezitaţi să contactaţi consultantul Siguronline sau apelaţi Telefonul Copilului – 116 111 pentru ca, împreună cu un consultant, să găsiţi soluţii pentru situaţiile care vă îngrijorează.

Relevant