Check – list pentru siguranța copilului tău pe rețelele sociale

Siguranța online a copilului tău depinde de modul în care este pregătit să plonjeze în mediul online și de cât de bine e echipat cu instrumente și tehnici care îl vor ține departe de pericole.

Copilul tău fie foloseşte fie va folosi în timpul apropiat reţelele sociale ca să le împărtăşească celorlalţi poveștile lui, să vadă lumea prin ochii altora și să ia legătura cu prietenii și familia. Iar pentru a-l ajuta să evite situaţiile neplăcute, educă-l în ceea ce priveşte mediile sociale online, folosind ca reper resursele elaborate de specialişti.

Acest GHID te va ajuta să înţelegi specificul şi funcţionalităţile reţelelor sociale. Adaptarea abilităţilor tale de părinte la lumea online, te va ajuta să protejezi activ reputaţia şi identitatea digitală a copilului tău.

De ce a fost elaborat acest Ghid?

Probabil, te confrunţi cu noi provocări și probleme deoarece copilul tău devine mai experimentat în utilizarea internetului, tehnologiei și mediilor sociale?

Indiferența ta, teama sau dezaprobarea îl pot face pe copilul tău să creadă că nu înțelegi ce este social media, fiind mai puțin probabil să-ţi ia în seamă sfaturile sau avertismentele. Pe de altă parte, fascinația și entuziasmul execsiv pentru rețelele sociale i-ar putea lăsa impresia că poate folosi internetul fără rețineri, iar asta l-ar expune riscurilor.

Cel mic trebuie instruit și ghidat aşa că, fă-ţi timp, interesează-te de activitatea lui online şi vorbeşte cu el despre riscuri online şi modalităţi de protecţie.

De ce am ales să vorbim despre Reţele Sociale?

Pentru că sunt tot mai populare în rândul copiilor şi tot mai utilizate de milioane de persoane din toată lumea. Pentru că nu au fost create pentru copii, nu sunt interzise şi nici permise copiilor. Pentru că acolo copilul poate vedea tot ce postează alţii fără filtre şi prezenţa copiilor de vârste mici pe reţelele sociale este confirmată de rezultatele mai multor studii realizate în Republica Moldova. Creşterea posibilităţilor de accesare a Internetului de către copilul tău, îţi face mai dificilă misiunea să cunoşti ce aplicaţii foloseşte şi cu cine vorbeşte online.

Deoarece este online atât de mult fără supravegherea ta, copilul tău trebuie să poată identifica conținutul online acceptabil și inacceptabil în mod independent. Trebuie, de asemenea, să știe cum să se comporte respectuos online și să evite riscurile. Astfel, comunicarea cu copilul este mijlocul cel mai eficient de prevenire a situaţiilor neplăcute sau chiar periculoase.

Despre ce este Ghidul?

Din acest ghid vei afla despre ce se întâmplă pe reţelele sociale şi ce riscuri poate întâlni copilul tău. La fel, ai la dispoziţie mai multe sfaturi şi informaţii care te vor ajuta să îţi ghidezi copilul să-și dezvolte abilitățile și comportamentele necesare protecţiei personale faţă de riscurile online, potențialele agresiuni și abuzuri.

Dacă acest Ghid nu ţi-a oferit răspunsuri la întrebările pe care le ai, accesează Rubrica Informaţii şi sfaturi, unde vei găsi o serie de articole referitoare la siguranţa online a copilului tău sau scrie Consultantului Siguronline.

Descarcă şi citeşte Ghidul în format PDF

 

Relevant