Instruiri pentru cadre didactice! Vom învăța cum să abordăm siguranța online în procesul educațional.

Perioada procesului educațional la distanță ne-a demonstrat că trebuie și este posibil ca educația să fie realizată pe parcursul întregului an școlar, indiferent de mediul în care este desfășurată: la școală sau de acasă. Astfel, atât copiii, cât și profesorii au fost implicați într-un proces activ de învățare, cunoaștere și adaptare.

Ne-am convins cu toții că este vital să folosim tehnologiile, dar cel mai important să le folosim într-un mod sigur, în special când este vorba despre copii. În acest sens ei trebuie ghidați și ajutați!

Astfel, venim cu o noutate bună pentru cadrele didactice active și interesate de a învăța cum să educe elevii să folosească resursele și instrumentele web într-un mod sigur, activ și pozitiv.

În această vară frumoasă, Centrul Internațional „La Strada Moldova” în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, în cadrul programului „Intersecție. Zona Sigură Online” continuă organizarea instruirilor pentru cadre didactice cu tema „Educația despre siguranța online prin procesul educațional!”

Scopul instruirilor este de a pune la dispoziția participanților informații, instrumente, resurse necesare pentru a desfășura activități și lecții interactive despre siguranța online atât în sala de clasă, cât și la distanță.

Când?

Instruirile vor avea loc:

Pentru cadre didactice din ciclul gimnazial: 18, 19, 20, 21 august.

Pentru cadre didactice din ciclul primar: 24, 25, 26, 28 august.

Temele instruirilor:

Pentru cadre didactice din ciclul primar: Comportamente în mediul online și riscuri specifice; Riscurile de abuz online; Accesarea de conținuturi cu caracter sexual de către copii; Organizarea și desfășurarea lecțiilor despre conținuturi; Organizarea și desfășurarea lecțiilor despre prietenii și comunicare în mediul online.

Pentru cadre didactice din ciclul gimnazial: Tendințe și comportamente ale copiilor în mediul online; Sexting; Sextortion (șantajul sexual online); Organizarea și desfășurarea lecțiilor despre sexting; Organizarea și desfășurarea lecțiilor despre relații în mediul online și sextortion.

Formatul instruirilor:

Instruirile vor avea loc pe o platformă online.

Se va ține cont de aspectul desfășurării la distanță a instruirii și participanții vor avea un regim de lucru cu timp pentru pauze.

Instruirile vor implica activ fiecare participant.

 

Condiții de participare la concursul de selecatre a grupurilor de participanți!

  1. Se pot înscrie în concurs cadre didactice din învățământul primar și cadre didactice din învățământul gimnazial care predau una sau mai multe dintre următoarele discipline: Educație digitală, Dezvoltare personală, Educație pentru media.
  2. Se pot înscrie în concurs cadre didactice care NU AU PARTICIPAT la instruirile organizate în cadrul programului Intersecție. Zona Sigură Online în vara anului 2019.
  3. Cadrul didactic care aplică pentru participare, trebuie să completeze un chestionar online ce poate fi accesat AICI!
  4. Chestionarul de aplicare pentru participare în concursul de selectare a participanților poate fi complectat în perioada 27 iulie – 10 august!
  5. Participarea la instruire va fi validată și apreciată cu certificate doar cu condiția în care participantul a realizat toate sarcinile din timpul instruirii și s-a implicat activ în fiecare dintre modulele și sesiunile instruirii.
  6. Cadrul didactic participant își asumă responsabilitatea de a fi disponibil să participe la partea a doua a instrurilor ce vor fi desfășurate  mai târziu în toamna acestui an.
  7. Cadrul didactic participant își va asuma responsabilitatea de a aplica în practică (lucrul cu elevii) cunoștințele și informațiile primite pe parcursul instruirii.

 

Important!

Vor fi selectați câte 20 de participanți pentru fiecare dintre instruiri. Prioritate vor avea cadrele didactice care nu au participat anterior la alte activități în cadrul programului „Intersecție. Zona Sigură online”.

Notă:

Cadrele didactice care s-au înscris în concursul de selectare a participanților pentru instruire, vor fi anunțați prin email sau/și telefonic despre rezultatele acestuia în perioada 11 – 13 august.

Pentru orice alte detalii și informații, vă rugăm să apelați la numărul de telefon 079025056 ( Cristina Vașchevici – manager activități educaționale, Centrul Internațional „La Strada Moldova”).

Relevant