
Cine suntem?
SigurOnline este o platformă dedicată siguranței copiilor în mediul digital sau, cum ne place nouă să-i spunem, „colțișorul sigur” al internetului, în care copiii și adulții învață, împreună, cum să fie în siguranță online. Platforma a fost creată pentru a sprijini atât copiii, cât și adulții – părinți, cadre didactice și profesioniști – să înțeleagă mai bine riscurile din mediul online, să știe cum să reacționeze și să intervină eficient atunci când apar situații dificile.
Pe această platformă veți găsi informații structurate, resurse educaționale, materiale interactive și sfaturi practice adaptate fiecărei categorii de vârstă și rol – pentru ca fiecare copil să poată naviga online în siguranță, iar fiecare adult să fie pregătit să ajute copilul într-o situație de risc la care a fost expus în mediul online.
SigurOnline promovează un mediu digital prietenos și sigur, în care copiii sunt ascultați, adulții sunt bine informați și, împreună, fac internetul un loc mai sigur pentru toți.
Părinți și îngrijitori
În această secțiune, dedicată vouă, părinților, găsiți resursele necesare care vă pot ajuta să înțelegeți mai bine provocările mediului digital pentru a le oferi copiilor sprijinul de care au nevoie pentru a explora mediul online în siguranță.
Aici, veți descoperi articole informative despre cele mai întâlnite riscuri și pericole din mediul online, la care se expun copiii. În plus, vă vom ghida pas cu pas pentru a explora în detaliu lumea digitală a acestora și pentru a învăța să observați și să recunoașteți interesele și comportamentele specifice vârstei lor.
De asemenea, vă punem la dispoziție materiale audio și broșuri informative, create pentru a vă ajuta să gestionați dialogul cu copilul despre preferințele sale online și despre situațiile dificile prin care acesta ar putea trece.
Această secțiune vă ajută să construiți o relație de încredere cu copilul, să reacționați calm și să-i oferiți sprijin prietenos în diversele situații online cu care acesta se poate confrunta. Mai mult decât atât, vă ghidăm să stabiliți limite sănătoase în relația copilului cu mediul digital și să-l sprijiniți în construirea unor prietenii sigure online.
Copii și tineri
Această secțiune este creată special pentru voi, copii și adolescenți, care navigați zilnic în lumea digitală. Aici veți găsi informații utile și idei practice care vă vor ajuta să fiți în siguranță online și să cunoașteți cum să reacționați atunci când simțiți că ceva nu este în regulă.
De asemenea, aici veți descoperi jocuri, istorii, benzi desenate, videoclipuri și articole explicate pe înțelesul vostru, despre cum recunoașteți pericolele online, ce înseamnă o relație sănătoasă pe internet, dar și alte subiecte utile și interesante.
Această secțiune vă încurajează să fiți informați, curioși, vigilenți și proactivi – să puneți întrebări, să cereți ajutor atunci când aveți nevoie și să vă oferiți suport unii altora în comunitatea digitală.
Cadre didactice
Dragi cadre didactice, această secțiune vă oferă o multitudine de resurse utile și instrumente practice pentru a susține siguranța online a elevilor voștri.
Veți găsi aici ghiduri, activități educaționale, fișe de lucru și materiale pentru orele de clasă sau activități extracurriculare, care abordează teme legate de riscurile online, relațiile digitale, comportamente sigure și gestionarea situațiilor de risc din spațiul virtual.
Totodată, această secțiune vă oferă suport în dezvoltarea unui dialog deschis cu elevii în abordarea subiectului siguranței online și în construirea unei culturi școlare bazate pe respect, empatie și siguranță digitală.
Profesioniști
Această secțiune este dedicată profesioniștilor care lucrează cu și pentru copii – specialiști în protecția copilului, psihologi, asistenți sociali, consilieri sau angajați ai instituțiilor publice și organizațiilor neguvernamentale.
Aici găsiți analize, ghiduri de intervenție, suporturi informaționale și alte resurse menite să vă susțină în activitățile de prevenire și combatere a abuzului sexual online asupra copiilor, dar și în susținerea acestora în procesul de recuperare.
Secțiunea oferă o perspectivă multidisciplinară asupra fenomenului abuzului sexual online și promovează bune practici, colaborarea interinstituțională și intervențiile centrate pe nevoile reale ale copiilor.