Ce este sharenting-ul?

Distribuie

Sharenting-ul este o practică a părinților de a partaja imagini despre copiii lor pe rețelele de socializare și care implică numeroase riscuri legate de viața privată a copilului și identitatea digitală.

„Sharenting” este un cuvânt format din englezescul „share” (a împărtăși) și „parenting” și descrie practica părinților de a partaja în mod regulat informații, fotografii și videoclipuri despre copiii lor pe rețelele de socializare și pe alte platforme online.

De obicei, imaginile surprind momente cotidiene din viața copiilor, cum ar fi: primii pași, prima baie, excursiile la grădina zoologică, spectacolele școlare, vacanțele de familie, ș.a. Pentru părinții care locuiesc departe, partajarea fotografiilor cu copiii lor poate fi o modalitate firească de a-i implica în viața copilului și de a menține conexiunea cu acesta. Cu toate acestea, este important ca părinții să fie conștienți că fiecare postare contribuie la construirea identității digitale a copilului, asupra căreia acesta nu are control.

Care sunt pericolele sharenting-ului?

Acest fenomen nu este doar despre postarea unui singur moment de familie. Chiar dacă mulți părinți o fac din cea mai bună intenție, din dorința de a împărtăși bucuria cu prietenii și familia, această practică poate avea numeroase riscuri legate de viața privată a copilului și dreptul acestuiala propria identitate digitală. Odată ce imaginile ajung în mediul online, părinții nu au cum să știe cât de departe pot ajunge acestea, cine le-ar putea folosi și în ce scopuri.

Deși majoritatea platformelor permit ștergerea ulterioară a postărilor și a imaginilor distribuite, acest lucru nu asigură protecția copilului. Conținutul partajat online rămâne accesibil și poate fi redistribuit de oricine. Totodată, partajarea imaginilor de către părinți implică o serie de riscuri:

  1. Imaginile pot conține detalii sensibile sau indicii despre locul și timpul în care se află copilul (la școală, la clubul de fotbal, la școala de arte, etc.) ceea ce poate facilita contactul nedorit cu acesta în lipsa părinților.
  2. Conținutul postat online poate fi salvat, redistribuit sau folosit în moduri rău intenționate, inclusiv pentru a produce materiale ce reprezintă forme de abuz sexual asupra copiilor (MASC).
  3. Prin distribuirea imaginilor online, care sunt dificil de șters ulterior, părinții creează o amprentă digitală încă de la o vârstă fragedă, ratând șansa de a învăța copilul despre consimțământ și importanța datelor personale.
  4. Majoritatea rețelelor de socializare prevăd în termenii și condițiile de utilizare drepturi privind utilizarea și distribuirea conținutului postat, ceea ce reduce controlul supra imaginilor după publicare.

Imaginile care par încântătoare pentru părinți atunci când copilul este mic (de exemplu, copilul dezgolit) pot deveni jenante pe măsură ce acesta crește și pot afecta relațiile cu alți copii, dezvoltarea identității personale în adolescență sau reputația profesională mai târziu.

Deși există numeroase pericole ale partajării imaginilor în care apar copii, este o alegere personală a fiecărui părinte. Înainte de partajarea unui conținut în care apare copilul, părintele trebuie să se informeze despre riscurile la care poate fi expus acesta și să o facă într-un mod responsabil și sigur. Iar pentru a îmbunătăți această experiență iată câteva sfaturi:

  • Verificarea setărilor de confidențialitate. Majoritatea platformelor permit setarea configurărilor la postări și imagini, astfel ca acestea să fie vizibile doar pentru persoane de încredere. Ajustarea acestor setări ajută la protejarea conținutului partajat, dar nu exclude faptul că cineva din aceste persoane poate scăpa de sub control imaginile distribuite.
  • Limitarea accesului la informații personale. Părinții trebuie să ia în considerare că orice informație oferită publicului larg poate afecta siguranța copilului, dar și a familiei. Orice informație personală, precum nume, ziua de naștere, școala, activități pe care le frecventează copilul, pot fi folosite în moduri neprevăzute.
  • Evitarea imaginilor jenante sau sensibile. Copiii pot avea o perspectivă diferită față de imaginile postate de către părinți, mai ales când își construiesc propriile relații, dar și identitatea. Pentru a preveni situații în care acesta va fi umilit sau intimidat, părinții se pot întreba dacă aceste imagini ar fi jenante sau supărătoare pentru copil peste câțiva ani.

Sharenting-ul poate lăsa urme dureroase pe termen lung pentru copil, iar consecințele pot fi greu de gestionat. Părinții pot preveni aceste lucruri, fiind conștienți că identitatea digitală a copilului și identitatea propriu-zisă a acestuia sunt construite prin acțiunile lor în spațiul digital.

Modul în care copilul va fi perceput la școală, în grupul de prieteni sau în mediul social depinde, în mare măsură, de atenția pe care părinții o acordă distribuirii imaginilor cu acesta în mediul online.

Distribuie