//= escape_meta(Configure::read('Config.projectName')) ?> //= escape_meta($title) ?> //= escape_meta(summarize($description, 456)) ?>
Socializarea online este o modalitate excelentă pentru copii de a-și construi prietenii, dar poate, de asemenea să-i pună și în pericol.
Un contact periculos este tipul de comunicare online pe care copilul dvs. îl consideră neplăcut sau supărător sau care îl aduce într-o situație de risc.
Expedierea sau schimbul de fotografii şi imagini video sunt des practicate de copii în activităţile de comunicare online. Acest schimb îl fac atât cu persoanele cunoscute offline, cât şi cu cele cunoscute online. Cel mai mare pericol apare atunci când copilul acceptă un contact, care va încerca să construiască o relație cu copilul pentru a-l abuza sexual. Acest abuz se poate întâmpla la o întâlnire fizică, dar, se întâmplă mai des online, când copilul este păcălit sau convins să facă activități sexuale pe camera web sau să trimită imagini sexuale.
Pe de o parte observaţi şi înţelegeţi motivele şi comportamentul copilului, pe de altă parte acţionaţi în interesul lui pentru a-l echipa cu informaţii şi suportul necesar.
Interzicerea şi controlul nu funcţionează mult timp. Deseori, atunci când nu doresc ca părinții să le vadă comunicarea online, copiii șterg mesajele, fac totul incognito sau îşi creează profiluri false
Sunt multe situații în care soluțiile de control parental se pot dovedi utile în educarea comportamentelor sigure la copii de la primele interacțiuni cu dispozitivul, însă aceste instrumente tehnice întotdeauna trebuie dublate de educarea copilului, explicarea motivațiilor și de o doză generoasă de încredere.
- Fiți la curent cu site-urile, aplicațiile și serviciile de chat online pe care le utilizează copilul și explorați-le împreună pentru a găsi conţinuturi pe care le consideraţi potrivite.
- Dacă sunteți îngrijorat, că accesează site-uri despre care nu v-a spus, discutați despre îngrijorarea dvs.
Ați putea analiza istoricul navigării pe internet a copilului dvs., dar această măsură ar trebui să fie o ultimă soluție. Scopul este de a stabili încredere și dialog deschis.
- Vorbiţi despre viața online a copilului dvs. Cu cine vorbește? Ce îi place lui să facă? A urmărit în ultima vreme vreun videoclip amuzant sau interesant?
- Păstrați comunicarea deschisă și calmă, astfel încât copilul să știe că poate veni la dvs. atunci când cineva îi cere să facă ceva şi acest lucru îl face să nu se simtă bine.
- În special, asiguraţi-vă, să vă spună deschis dacă a făcut ceva ce regretă sau dacă cineva îl presează. Spuneți-i că vă poate vorbi cu sinceritate despre orice se întâmplă în viața sa online și că, dacă un străin îl contactează cu intenţii sexuale, în calitate de părinte trebuie să știți.
- Îndrumați copilul să își folosească setările de confidențialitate pe site-urile de socializare pentru a-și limita informațiile online numai prietenilor cunoscuți.
- Încurajați-l să folosească doar un prenume sau pseudonim pentru a se identifica în chat-ul online și pe rețelele și să nu dezvăluie niciodată numărul lor de telefon, adresa sau școala.
- Pentru copiii mai mici, cereți-le să nu posteze sau să trimită mesaje text, fotografii sau videoclipuri fără permisiunea dvs.
Aflați mai multe despre confidenţialitate pe reţele sociale din acest articol.
Puneţi accent în aceste discuţii pe:
Să nu transmită sau discute online lucruri pe care nu ar vrea să le vadă toţi, inclusiv colegii, rudele, profesorii sau buneii. Discuţiile în privat pot deveni publice sau distribuite în masă, chiar şi de cel/cea mai bun/ă prieten/ă în care a avut încredere şi căreia/căruia ia împărtăşit multe secrete.
Să fie atent/ă la ce face şi ce spune, atunci când utilizează camera WEB, pentru că apelurile video pot fi înregistrate fără ştirea copilului.
Tinerii pot fi deosebit de vulnerabili dacă încep să-și exploreze sexualitatea prin activitățile lor online. Consultați sfaturile noastre pentru părinți pentru a-i vorbi copilului despre sexualitate, respectarea intimităţii şi relaţii online.
Atunci când copilul este mai mic, asigurați-vă că conturile lui de pe rețelele sociale nu sunt accesibile publicului și stabiliți reguli cu privire la tipurile de conținut pe care ar trebui să le partajeze online.
Când copilul este mai mare, sugerați-i să își facă conturile de socializare private sau să revizuiască setările de confidențialitate, astfel încât să poată controla cine îi poate vedea fotografiile și postările. Ajustându-şi setările de confidențialitate, copilul va deţine controlul asupra celor care văd ce postează online și cine îl poate contacta direct.
Creați, de asemenea, o alertă Google pentru numele copilului dvs. pentru a primi e-mailuri când în Căutarea Google apar rezultate noi pentru un anumit subiect sau mențiuni ale numelui copilului.
Încurajați-vă copilul să șteargă din contacte persoanele pe care nu le știe. Rugați-l să se uite la lista persoanelor care îl urmăresc sau îi sunt prieteni pe rețelele de socializare și să verifice dacă îi cunoaşte. Dacă nu, ar fi bine să le șteargă.
Orice contact nedorit, al copilului, de la cineva pe care îl cunoaște sau de la un străin, trebuie raportat și blocat pe site-ul sau serviciul folosit pentru a-l contacta. Dacă contactul insistă sau devine agresiv şi amenințător, contactați Consultantul Siguronline sau poliţia.
Sfătuiţi-l să verifice dacă noile cereri împărtășesc prieteni comuni. Dacă nu este sigur de cineva, încurajaţi-l să șteargă solicitarea.
Aici veţi găsi mai multe sfaturi utile în discuţia cu copilul despre siguranţa lui online în dependenţă de vârsta lui.
Apelaţi Consultantul Siguronline pentru un sfat sau ajutor!
Cum să recunoști un abuz sexual online? Ce poţi face pentru a te proteja împotriva abuzului? Persoane, adrese şi telefoane la care poţi cere ajutor.
Adesea se întâmplă ca întâlnirea cu o persoană cunoscută pe Internet să se transforme într-o experiență negativă.
У большинства сегодня есть аккаунт в социальных сетях. Тогда как одни наслаждаются преимуществами, которые они дают, другие все чаще говорят о том, что это создает зависимость.