Sexting: între încredere și pericole

Mulți adolescenți se simt mai încrezuți în sine în mediul online decât în viața reală, mai ales atunci când doresc să construiască o relație cu cineva pe care-l place. Ei au timp să se gândească la mesajul pe care urmează să-l scrie sau să facă mai multe fotografii până o obțin pe cea mai reușită. Așa, adolescenții simt că pot gestiona evoluția relației lor, devenind tot mai puțin precauți în comunicări. Și se pomenesc uneori că, pe neobservate, au trecut la discuții foarte personale, au expediat imagini intime, fără a se gândi la consecințe:

  1. Fotografiile și filmulețele intime ar putea fi văzute de altcineva. Fotografiile din telefon pot fi văzute întâmplător și de alte persoane sau pot fi expediate intenționat altor persoane. Acestea pot deveni un instrument de răzbunare dacă relația nu merge.
  2. Fotografiile și filmulețele pot să ajungă publice - întâmplător sau cu rea-intenție. Cert este că odată ce imaginile intime ale unui copil/ adolescent au ajuns publice, acesta devine țintă a tachinărilor, jignirilor și blamării, care au un impact distructiv asupra stării sale emoționale.
  3. Poți să fii șantajat/ă cu aceste fotografii sau video-uri. Ți se poate cere să expediezi și alte fotografii sau video, ți se poate cere să faci ceea ce nu vrei și alte lucruri cu care tu nu ești ok sau care îți creează disconfort sau chiar frică.

Ce să fac dacă mi se cer fotografii intime?

Este important să ții minte că nimeni nu are dreptul să-ți ceară sau să te oblige să transmiți fotografii cu tine nud. Iată ce ai putea face atunci când cineva îți cere să transmiți astfel de fotografii:

  1. Dacă este o persoană cu care ești într-o relație, spune-i că nu ești ok cu asta și că nu te simți confortabil. O persoană care ține la tine cu adevărat va înțelege și nu va insista.
  2. Dacă este o persoană pe care o placi, dar cu care nu ești într-o relație, ai putea transforma aceasta într-o glumă. Dar există probabilitatea că această persoană să nu fie interesată de tine, ci să dorească să profite de sentimentele tale. Așa că ar trebui să te gândești bine dacă ai nevoie de o relație cu această persoană, chiar dacă îți place. Cineva care ar dori să te cunoască nu ți-ar cere astfel de fotografii și nu te-ar face să te simți incomod.
  3. Dacă este o persoană pe care nu o cunoști, ignoră, blochează și raportează. Astfel, această persoană nu o să mai poată lua legătura cu tine.

Dacă niciuna dintre soluțiile propuse nu este valabilă pentru situația ta, scrie consultantului siguronline.md.

Ce să fac dacă deja am transmis fotografii intime?

  1. Poți cere persoanei căreia i-ai expediat fotografia să o șteargă. Puteți avea o conversație sinceră, să-i spui despre îngrijorările tale și să o rogi să șteargă fotografia. Persoana care ține la tine te va înțelege și va șterge fotografia.
  2. Poți vorbi cu un adult în care ai încredere. Dacă te simți îngrijorat/ă de o fotografie, vorbește cu cineva în care ai încredere. Știm că poți fi rușinat/ă să vorbești despre asta, dar un adult ar putea să te ajute.
  3. Scrie pe siguronline.md. E anonim și confidențial. Noi suntem aici pentru a te ajuta. Împreună vom găsi soluția.

Relevant