Rolul implementării Standardelor pentru protecția și siguranța copiilor în mediul online în instituțiile de învățământ

În contextul evoluției digitale, mediul online a devenit spațiu atractiv pentru copii de toate vârstele care experimentează beneficii legate de învățare, comunicare sau joacă. Însă, pe lângă oportunități copiii se confruntă cu diverse provocări și riscuri cărora nu sunt pregătiți să le facă față. Astfel, educarea comportamentelor sigure și formarea abilităților de navigare sigură a copiilor în mediul online, devine o necesitate stringentă pentru prevenirea unor eventuale situații de risc la care se pot expune.

Siguranța copiilor în mediul online și practicile educaționale despre siguranța copiilor pe plan internațional au demonstrat că realizarea unor acțiuni în acest domeniu trebuie să constituie o prioritate pentru implementarea politicilor instituționale privind protecția și siguranța copiilor pe Internet.

În 2017, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și-a asumat angajamentul pentru o serie de acțiuni prin aprobarea Planului de Acțiuni privind promovarea siguranței pe Internet a copiilor și adolescenților, care prevede niște obligații din partea MEC în realizarea anuală a unor activități cu elevii și comunitatea școlară în contextul Zilei Siguranței Copiilor pe Internet și Lunarul Securității Cibernetice.

Transformările pe plan internațional și acțiunile întreprinse în Republica Moldova privind protecția și siguranța copiilor online au influențat procesul de elaborare și implementare a Standardelor pentru protecția și siguranța copiilor/elevilor în mediul online de către Centrul Internațional „La Strada”, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării.

Standardele pentru protecția și siguranța copiilor/elevilor în mediul online vin să asigure acel cadru minim necesar de acțiuni ce urmeazăa fi întreprinse de instituțiile de învățământ general, pentru a-și consolida efortul în promovarea siguranței online, crearea unui mediu sigurși protejat pentru copil/elev și stabilirea măsurilor de informare curegularitate a cadrelor didactice, părinților și copiilor/elevilor despresiguranța online.

Standardele au drept scop susținerea sistemuluieducațional în elaborarea și implementarea măsurilor menite săcontribuie la siguranța elevilor în mediul online, prin dezvoltarea unuiangajament față de siguranța online.

Standardele pentru protecția și siguranța copiilor/elevilor în mediul online sunt fundamentate pe Standardele de calitate pentru instituțiile de învățământ primar și secundar general din perspectiva școlii prietenoase copilului, a Metodologiei de evaluare a instituțiilor de învățământ general și sunt la fel structurate pe trei domenii: Management, Capacitate instituțională, Curriculum/proces educațional, menite să contribuie la siguranța copiilor/elevilor în mediul online. 

Pentru a testa eligibilitatea Standardelor cu sistemul educațional de la noi din țară, Centrul Internațional „La Strada” în colaborare cu MEC și-au propus pilotarea Standardelor pentru protecția și siguranța copiilor/elevilor în mediul online în șase instituții de învățământ, în perioada august 2021- mai 2022. În cadrul procesului de pilotare a Standardelor instituțiile pilot au trecut prin două etape de evaluare (inițială și finală) a cunoștințelor, atitudinilor și competențelor elevilor, părinților, precum și a pregătirii instituțiilor de învățământ pentru implementarea Standardelor. Ca rezultat, a fost demonstrat impactul Standardelor asupra schimbărilor în comunitatea școlară, a cunoștințelor și practicilor privind protecția și siguranța copiilor/elevilor online.

Ca urmare a pilotării Standardelor în instituțiile pilot și analizei Impactului pilotării Standardelor pentru protecția și siguranța copiilor/elevilor în mediul online (https://lastrada.md/pic/uploaded/Impact-Pilotarii-Standartelor-la-strada-online(2022).pdf), Standardele pentru protecția și siguranța copiilor/elevilor în mediul online au fost aprobate de către MEC, prin ordinul nr. 985 din 07.10.2022 (https://mecc.gov.md/sites/default/files/ordin_aprobare_sso_2022_0.pdf). Respectiv, fiecare instituție de învățământ devine parte a acțiunilor privind protecția și siguranța copiilor/elevilor online prin organizarea și desfășurarea activităților de informare, sensibilizare, promovare a siguranței online și crearea unui mediu sigur și protejat copiilor/elevilor online.

Pentru realizarea acestor acțiuni a fost elaborat de către MEC și CI „La Strada” Ghidul metodologic privind implementarea Standardelor pentru protecția și siguranța copiilor în mediul online (https://rb.gy/5tc8t), menit să asigure instituțiilor de învățământ general suportul necesar la proiectarea activității acestora, promovarea adoptării de politici interne și strategii care să protejeze copiii în spațiul online.Totodată, acțiunile propuse instituțiilor de învățământ în Ghid sunt focusate pe dezvoltarea unui parteneriat eficient școală-familie-comunitate pentru asigurarea unui mediu online sigur copiilor, facilitarea suportului necesar în interacțiunea lor cu lumea digitală prin prisma avantajelor.

Prevederile prezentului Ghid sunt recomandate instituțiilor de învățământ general în cadrul procesului de elaborare a documentelor de politici interne și documentelor de planificare, care vor contribui la abilitarea comunității școlare să interacționeze pozitiv în mediul online, fără riscuri pentru siguranța și bunăstarea copilului.

Relevant