//= escape_meta(Configure::read('Config.projectName')) ?> //= escape_meta($title) ?> //= escape_meta(summarize($description, 456)) ?>
Îți place să explorezi mediul online pentru că aici ai acces liber la orice informație, poți comunica cu prietenii și îți poți crea alții noi. Te-ai întrebat vreodată cât de sigură este această lume virtuală?
Cu siguranță ai auzit de la prietenii tăi despre situații neplăcute în mediul online, sau poate chiar tu singur ai trăit experiențe mai puțin plăcute în online. În mediul online, se poate întâmpla ca în timp ce ești preocupat de activitățile preferate, să fie dificil să observi unele semne care ar vorbi despre riscuri într-o comunicare sau prietenie online. Persoana cu care comunici ar putea avea alte intenții decât cele despre care îți vorbește; ca urmare te poți confrunta cu situații neplăcute despre care uneori poate fi mai greu să vorbești cu cineva, din frica de a nu fi înțeles.
Cine te poate asculta!
Ai o dilemă? Probabil deseori ți s-a spus să vorbești cu părinții tăi despre situațiile neplăcute prin care treci. Dacă simți frică sau disconfort de a le vorbi părinților despre anumite lucruri, le poți cere un sfat altor persoane în care ai încredere. Poate fi un profesorul, psihologul școlar, dirigintele sau o rudă. Este important să te simți confortabil în comunicarea cu această persoană, să poți vorbi liber despre experiența ta din mediul online și să fii sigur că această persoană te poate asculta fără să te judece.
Nu e vina ta!
S-ar putea să-ți fie frică să vorbești despre subiecte mai delicate, cum ar fi sexualitatea. Este firesc să experimentezi aceste emoții și înțeleg că poate fi neplăcut să te deschizi. Însă trebuie să știi, că nu este acceptabil ca o persoană cu care comunici în mediul online și în care ai încredere, să profite de tine prin împărtășirea unor imagini intime cu tine sau cu alte persoane. Dacă această persoană a distribuit fără permisiunea ta o fotografie sau un videoclip mai intim cu tine, află că este ilegal și că nu este vina ta. S-ar putea de asemenea, să fii șantajat, să ți se ceară să faci ceea ce îți creează disconfort sau ruși. Ține minte, nu e vina ta!
Ce fac dacă nu sunt înțeles?
Nu e ușor să explici părinților tăi sau altui adult prin ce situație treci în mediul online. Cel mai important, este să te deschizi pentru a nu te confrunta de unul singur cu trăirile tale interioare și cu unele situații la care ai putea cu greu să le faci față. Știu că poate fi dificil, de aceea mai jos găsești câteva sfaturi despre cum poți vorbi cu o persoană de încredere.
Nu știi de la ce să începi?
După ce ai ales persoana cu care vrei să discuți despre experiența neplăcută din mediul online, ar fi bine să alegi metoda cea mai potrivită pentru tine în a-i comunica acest lucru. Dacă te simți confortabil să discuți față în față, ar fi bine să alegi locul și timpul potrivit, astfel ca nimeni să nu vă deranjeze. Iar dacă ești o fire mai timidă, care mai greu inițiază o discuție, ai putea să scrii pentru început un mesaj, în care doar să informezi persoana despre intenția ta de a discuta pe o temă mai delicată pentru tine. În ambele situații este bine să anunți acea persoană că nu ești OK și că îți este dificil să vorbești la acest subiect, astfel o vei ajuta să înțeleagă că ai nevoie de ajutor.
Vorbește despre ce simți!
Înțeleg că poate fi dificil să începi tu primul o discuție despre ceva ce te neliniștește mult, însă dacă nu o vei face, persoana nu-și va putea da seama că vrei să-i comunici ceva important. Pentru început, ai putea să întrebi de disponibilitatea acesteia de a te asculta. Discuția cu o persoană de încredere, te poate ajuta să depășești mai ușor această situația și să minimalizezi emoțiile pe care le simți la moment. Începe discuția cu ceea ce simți, cât de mult te afectează ceea ce ți s-a întâmplat și cât de greu îți este să faci față aceste situații.
Ce fac dacă discuția nu a mers?
S-ar putea ca părintele sau persoana de încredere să fie confuză că acest lucru se poate întâmpla în mediul online. Totodată, ar putea avea nevoie de cunoștințe despre cum poți gestiona o situație neplăcută în spațiul virtual. Nu-ți face griji! Îi poți vorbi cu încredere despre consultantul nostru – Gabi și împreună îi puteți scrie pentru a găsi o soluție potrivită. Ține minte, dacă ți s-a întâmplat o situație neplăcută în mediul online, nu ești singur. Poți cere ajutor de la Gabi, dacă nu ai găsit încă o persoană de încredere cu care ai putea vorbi despre cele întâmplate.
Nu-ți fie frică, vorbește cu o persoană de încredere despre experiențele online!
Pe Internet răspândirea zvonurilor, postarea fotografiilor sau altor informaţii personale, trimiterea unui mesaj răuvoitor sau postarea comentariilor răuvoitoare se face uşor.
Cei mai activi vloggeri şi bloggeri au venit cu un mesaj adresat adolescenţilor.
A fi părinte implică o serie întreagă de responsabilități. Nu poţi ști exact cum să te comporți pentru a avea un copil fericit şi fără complexe.