//= escape_meta(Configure::read('Config.projectName')) ?> //= escape_meta($title) ?> //= escape_meta(summarize($description, 456)) ?>
Internetul îţi oferă una dintre cele mai uşoare modalităţi de a găsi persoane care au aceleaşi interese ca şi tine, prieteni şi chiar persoana iubită. Distanțele care separă oamenii deja nu mai contează. Astăzi, să faci cunoştinţă pe Internet, să comunici pe reţelele de socializare, pe chat-uri sau forumuri şi pe site-uri web este o activitate foarte populară.
Uneori, relaţiile care au debutat într-o reţea de socializare devin serioase și durabile. Alteori oamenii fac cunoştinţă aşa, pur şi simplu, pentru a comunica şi pentru a încerca noi emoţii. Sunt şi dintre cei care îşi găsesc sufletul pereche pe forumuri, atunci când este discutată o temă interesantă. Desigur, există oameni de diferite vârste printre cei care aleg să facă cunoştinţă şi să comunice în mediul virtual.
Uneori este mai simplu să-ți faci prieteni online, însă, cel mai important lucru este să îți dai seama cât de sinceri sunt cei cu care au ales să comunici pe Internet.
Din păcate, despre persoanele pe care le întâlneşti în online știi foarte puține lucruri şi niciodată nu ştii dacă este adevărat ce ţi-a spus interlocutorul. Nu ai de unde să știi că vârsta, numele, adresa sau fotografiile persoanei cu care vorbești sunt adevărate. Este greu de intuit cine se poate ascunde sub masca persoanei atente, prietenoase şi spirituale care comunică virtual cu tine. Printre oamenii buni şi decenţi ar putea fi şi persoane care se folosesc de încrederea altora pentru a-şi satisface propriile scopuri.
Este bine să fii prevăzător. Mereu întreabă-te: Interlocutorul tău este sincer şi întradevăr interesat de tine sau are alte intenții?
Nu uita niciodată că imaginea virtuală și realitatea pot fi diferite. Nu te grăbi să te întâlnești cu persoanele cu care faci cunoștință pe Internet. Oricât de prietenoasă și plăcută ar părea o persoană pe Internet, ea poate fi absolut altfel în viața reală.
Ceea ce povestesc pe rețelele sociale oamenii despre viața lor privată este destul de greu de verificat. Uneori nici motoarele de căutare nu îţi pot fi de ajutor. Dacă persoana care ți-a devenit recent ”prieten/ă” insistă prea mult să vă întâlniți, este un motiv în plus de îngrijorare. Cel mai bine ar fi să eviţi acea persoană.
Abuzatorii cunosc psihologia copiilor şi adolescenţilor şi se orientează abil asupra intereselor acestora. Agresorii te pot contacta online cu scopul de a se împrieteni și a stabili cu tine o legătură emoțională și de încredere. Scopul acestei relații este de a te face să uiţi de suspiciuni şi de sfaturile adulţilor, care, probabil, ţi-au spus de mai multe ori că nu trebuie să ai încredere în străini. Scopul agresorilor este să abuzeze sexual sau să exploateze copiii.
Pe internet, un adult rău intenţionat, în comunicarea cu un adolescent, se poate prezenta drept un coleg şi să propună o întâlnire personală, de exemplu, să mergeţi împreună la cinema sau la o cafenea.Deseori, când discută cu tinerii, agresorii aleg să arate compasiune, propun sprijin, discută subiectele de interes comun, dar treptat vor încerca să treacă la relaţii mai strânse şi în viaţa reală. De exemplu, vor propune teme şi discuţii secrete sau schimb de fotografii personale cu caracter erotic sau sexual.
Dacă cineva dintr-o rețea de socializare, mai ales o persoană necunoscută, vrea să vorbească cu tine despre relații sexuale, fii atent/ă. În lumea virtuală niciodată nu trebuie să ai încredere în ceea ce spun oamenii despre ei și despre intențiile lor. Orice aluzie la sexualitate în comunicarea cu necunoscuții este un semn de îngrijorare. Dacă nu poți singur să întrerupi comunicarea cu această persoană, să-l ștergi din lista ta de prieteni sau să-l blochezi, cere imediat ajutor de la un adult în care ai încredere.
Este camera de chat moderată? Uneori camerele de chat au moderatori voluntari care gestionează comunicaţiile nepotrivite şi care îi pot bloca pe cei care creează probleme în camera de chat. Dacă nu este activă supravegherea, camera de chat ar trebui să aibă măcar un buton pentru a lua legătura cu administratorul.
Există posibilitatea de a bloca utilizatori? Deşi interlocutorul tău nu este în faţa ta, pe Internet regulile de comunicare rămân aceleași ca pentru comunicarea în viaţa reală. Nu le scrie oamenilor ceea ce nu le poți spune niciodată în față. Limbajul necenzurat, grosolăniile, agresivitatea nu sunt permise nici pe Internet, nici în viața reală, chiar dacă și acolo, și aici, ele se întâmplă. Chiar și atunci când cineva te provoacă în mod clar, prin cuvinte ofensatoare, nu merită să răspunzi. Oricând poţi ignora mesajele neplăcute și chiar să-i blochezi pe utilizatorii care te deranjează.
Reține, adesea, când cineva te insultă online este vorba despre un trolling obișnuit, adică se vrea crearea unui conflict în comunitatea online din care faci parte, cu implicarea a cât mai mulţi participanți. Celui care face trolling nu-i pasă cine ești și că nu ai timp pentru asta. El vrea doar să amplifice furia printre participanții la chat, forum sau rețea socială. De aceea, dacă ajungi ținta trolling-ului, trebuie să înţelegi că ţinta să eşti tu, personal, ci doar că aşa trollul vrea să obțină o reacție. Cel mai recomandat este să raportezi cazul administratorului siteului, să ignori atacurile şi să blochezi agresorul.
Odată ce o persoană a fost blocată, mesajele acesteia nu se mai postează în camera de chat.
Discuţia se poate înregistra și distribui, utilizând programe speciale. Este simplu să înregistrezi tot ce afișează pe ecranul dispozitivului, inclusiv apelurile video. Dacă persoana de la celălalt capăt te înregistrează, ea poate distribui acest video prietenilor din rețelele sociale, poate încărca acest video pe YouTube sau poate expedia un email cu acestă înregistrare membrilor familiei tale.
Abuzatorii pot folosi înregistrările video pentru amenințări. Ulterior, aceştia pot să te şantajeze. „Dacă nu te conectezi iarăşi la webcam pentru mine, voi distribui acest video prietenilor tăi”, ar putea să îţi spună cândva interlocutorul sau interlocutoarea ta, în care ai avut prea multă încredere. Abuzatorii șantajează tinerii că vor împărtăși fotografii sau video jenante cu ei, aşa ca acestea să fie văzute de familie sau de prieteni, iar astfel îi forțează să facă mai multe înregistrări video sexuale. Unii le cer tinerilor să se rănească pentru că unor persoane bolnave asta le provoacă plăcere. Alții cer, în schimb, bani.
Odată ce obțin imagini jenante cu tine, un abuzator te va convinge că el este mai puternic și că deține controlul asupra situației. Dar de fapt nu este așa. El minte pentru a te speria să faci ceea ce își doreşte.
Din nefericire, în situații neplăcute au fost atrași mulți copii și tineri din Moldova, dar uneori chiar și adulți. Acest lucru li s-a întâmplat și băieților și fetelor. La fel, oricui i se poate întâmpla, inclusiv ţie, prietenilor sau cunoscuților tăi.
Orice fotografii pe care le trimiţi sau detaliile personale pe care le dai unui străin pot fi folosite de oricine de pe Internet. Jurnalele online pot fi făcute publice şi pot fi citite de toţi, mulţi ani de-acum încolo. După ce un text sau o fotografie a fost publicată pe Internet, nu mai ai control asupra sa. Ea poate fi copiată uşor în diferite calculatoare şi va deveni imposibil să le ştergeţi pe toate.
Dacă tu sau cineva dintre prietenii sau cunoscuţii tăi este victima unui agresor online, comunică imediat unui adult în care ai încredere. Aceasta este singura soluţie pentru a evita un abuz.
Dacă ești prea speriat/ă şi nu ai un adult de încredere căruia să îi vorbeşti, poți apela Consultantul Siguronline pentru a raporta un abuz sau sună la Telefonul Copilului 116 111 şi discută confidenţial cu un consilier.
Pe Internet răspândirea zvonurilor, postarea fotografiilor sau altor informaţii personale, trimiterea unui mesaj răuvoitor sau postarea comentariilor răuvoitoare se face uşor.
Cei mai activi vloggeri şi bloggeri au venit cu un mesaj adresat adolescenţilor.
A fi părinte implică o serie întreagă de responsabilități. Nu poţi ști exact cum să te comporți pentru a avea un copil fericit şi fără complexe.