//= escape_meta(Configure::read('Config.projectName')) ?> //= escape_meta($title) ?> //= escape_meta(summarize($description, 456)) ?>
Ce este abuzul sexual online asupra copilului?
Ce comportamente reprezintă un abuz sexual online asupra copilului?
Cum poţi să-ţi protejez copilul de riscul abuzului sexual online?
Recomandări în discuția cu copilul despre un abuz.
Serviciile la care părintele poate solicita suport şi asistenţă.
Abuzul sexual asupra copilului înseamnă implicarea acestuia într-o activitate sexuală pe care nu o înțelege, asupra căreia nu îşi poate da acordul informat şi pentru care nu este încă pregătit din punct de vedere al vârstei și al dezvoltării sale.
Un astfel de abuz se poate întâmpla online, la telefon sau prin intermediul camerelor web, acasă sau la şcoală. Acţiunile abuzive pot fi săvârşite de cineva din cercul de încredere al copilului sau chiar de către o persoană străină, contactând copilul în mod intenţionat pentru a stabili o relaţie de prietenie, dragoste şi încredere. Pentru a menţine legătura şi a păstra în secret abuzul, persoana adultă va folosi tactici de manipulare pentru a-l face pe copil să se simtă rușinat sau vinovat de ceea ce a văzut, a discutat sau a transmis online.
Un abuz sexual va lăsa urme adânci în sufletul, comportamentul şi personalitatea copilului. El se va simți umilit, înjosit, intimidat, rușinat şi vinovat. Îi va afecta negativ imaginea şi respectul de sine, încrederea în forțele proprii. Ajunși într-o asemenea situație, unii copii ajung în depresie, adoptă comportamente de automutilare, au tendinţe suicidale sau fug de acasă.
Copiii care au fost supuși unei forme de abuz sexual, oricât de puțin invaziv ar fi acesta, au nevoie de consiliere și sprijin pentru a depăși situația.
Rețineți, copilul nu poartă nici o vină pentru cele întâmplate. El are nevoie de susținerea şi înțelegerea dumneavoastră.
Abuzul sexual asupra copiilor poate fi prevenit dacă părinții le vorbesc acestora despre educația sexuală şi totodată iau și alte măsuri de siguranță. Aici veţi găsi mai multe sfaturi utile în discuţia cu copilul despre siguranţa lui online
- A devenit irascibil, nervos și agresiv față de colegi și chiar față de părinți
- Copiii activi pot deveni apatici și își pierd interesul pentru activitățile preferate
- A scăzut reușita școlară
- Perturbarea somnului
- Refuză să meargă la școală
- Evită discuțiile despre starea lui
Aceste schimbări nu sunt dovezi certe ale unui abuz sexual online. Dar ne pot indica despre faptul că un copil trece printr-o situație care îi provoacă disconfort sau stres. Este foarte important să discutați cu copilul și să aflați ce i s-a întâmplat.
Discutând cu un copil, accentuaţi faptul că incidentul nu s-a întâmplat din vina lui și el nu a meritat să trăiască această experiență. Vorbiţi-i despre faptul că a procedat corect când a decis să spună/împărtăşească despre cele întâmplate.
Dacă cunoaşteţi sau suspectaţi că un copil a fost abuzat sexual online sau cineva încearcă să-l amenințe prin publicarea fotografiilor sau imaginilor compromițătoare, sfătuiţi copilul:
- Să oprească comunicarea cu acea persoană;
- Să nu trimită alte materiale;
- Să păstreze dovezile, să nu șteargă conversaţia;
Odată ce aflaţi despre faptul că un copil a fost abuzat sexual, acesta poate fi o experiență traumatizantă. Este posibil să aveţi nevoie de sprijin suplimentar pentru a conștientiza și înțelege ceea ce s-a întâmplat cu copilul.
Copiii abuzați sexual şi familiile lor au nevoie imediată de ajutor profesional şi de tratament. Psihologii specializați în lucrul cu copiii și adolescenții îi pot ajuta să îşi recapete încrederea și respectul de sine, să facă faţă sentimentelor de vină în legătură cu agresiunea. Această intervenţie ajută copilul să treacă peste trauma suferită şi previne dezvoltarea unor probleme în viața de adult.
Dacă vă îngrijorează comportamentul online al copilului, cereţi sfatul specialistului. Apelaţi consultantul SigurOnline când întâlniţi o problemă căreia nu-i puteţi face faţă.
De ce este nevoie de regula “Aici un se pune mâna” La ce vârstă încep discuţiile despre sex? Prejudecăţile părinţilor în educaţia sexuală.
Dacă vă îngrijorează cu cine este în contact şi ce comunică copilul în spaţiul online, luaţi măsuri de protecţie.
Raiul pedofililor in grupurile de mămici Cu vreo 25 de ani în urmă pedofilii şi obsedaţii sexual trebuiau să se ducă prin parcuri, prin trenuri şi troleibuze pentru ca să găsească vreo fetiţă sau vreun băieţel în faţa căruia să-şi expună organele sexuale.