Publicarea pozelor și video-urilor personale

Multor copii şi adolescenți le place să posteze pe Internet fotografii și să le comenteze, iar astfel partajează informații despre ei înșiși. De obicei, copiii folosesc telefoanele și tabletele pentru a crea fotografii și clipuri video pe care le partajează online. Chiar dacă pare a fi o activitate distractivă, în realitate aceasta poate atrage după sine şi o serie de riscuri.

Copilul trebuie să înțeleagă ce poate fi împărtășit și în ce cazuri ar trebui să discute cu părintele înainte de a posta pe Internet.

Care sunt riscurile?

Există numeroase riscuri pe care copilul şi le asumă odată ce publică online informaţii personale. Vorbiţi-i despre acestea.

Copilul trebuie să ştie că:

  • Odată ce o fotografie a fost împărtășită, niciodată nu va mai şti sigur cine a văzut-o, a salvat-o în dispozitivul personal sau a distribuit-o;
  • Dacă fotografiile personale ajung la persoane rău intenţionate, aceasta poate duce la agresiune și/sau hărțuire;
  • Fotografiile publicate online, mai târziu, în timp, i-ar putea afecta copilului oportunitățile educaționale și profesionale;
  • Partajarea fotografiilor, în special cu caracter sexual, crește probabilitatea ca un copil să fie contactat online de către necunoscuți în scopuri sexuale. 

***************************************

***************************************

Ce puteți face pentru a reduce riscurile?

În cazul în care copilul dumneavoastră tinde să distribuie fotografii, este bine să-i vorbiţi despre lucrurile care credeți că le poate posta și lucrurile care nu doriți să le împărtășească online. În cazul în care copilul este prea mic pentru a înțelege pe deplin consecințele partajării online a imaginilor și clipurilor video, este important să cunoască că trebuie să discute cu un părinte înainte de a posta ceva online. De asemenea, încurajaţi copilul să aștepte până când va mai crește, înainte de a începe navigarea şi partajarea de conţinuturi pe reţele sociale.

Sunteți îngrijorat cu privire la o fotografie sau video partajat deja, expediat sau publicat online?

Încurajaţi copilul să vă vorbească dacă este îngrijorat de ceea ce a postat deja. Asigurați-vă că el știe că nu sunteți supărat și nu-l condamnați. Cereți-i să explice ce s-a întâmplat, și spuneți-i că veți face un plan împreună pentru a îndrepta lucrurile.

Există diverse modalități prin care puteți rezolva problema.

  1. Cel mai rapid mod de a elimina conținutul de pe Internet este ca persoana care l-a  postat să-l șteargă. În cazul în care copilul dumneavoastră a postat fotografia folosind contul lui pe o rețea socială, spuneți-i să se conecteze și să o șteargă.
  2. Dacă altcineva a postat fotografia sau a republicat-o, cereți-i să o șteargă de pe orice site a distribuit-o.
  3. Dacă nu știți cine a publicat-o, sau dacă acea persoană refuză să o elimine, atunci raportați fotografia administratorilor site-ului pe care a fost publicată, pentru a fi eliminată. Toate site-urile de rețele sociale au modalități de raportare a conținuturilor postate de utilizatori.

Reacționați rapid pentru a elimina fotografiile ce conțin:

  • Nuditate sau ipostaze lascive;
  • Detalii care ar putea identifica un copil;
  • Detalii care ar putea identifica sau stânjeni alți copii.

    

Copilul apare în fotografii cu un caracter sexual sau intime? 

În cazul în care copilul apare într-o fotografie sau într-un clip video în ipostaze sexuale, discutați cu el pentru a înţelege contextul în care a fost făcută fotografia.

  • Dacă fotografia a fost concepută ca și o glumă nevinovată sau copilul mima ceva ce a văzut fără a înțelege implicațiile sexuale, atenţionaţi copilul să fie atent în viitor la partajarea online a fotografiilor. Ar trebui, de asemenea, să acționați rapid pentru a șterge fotografia de pe orice site-uri unde a fost publicată prin raportarea acesteia. Fotografiile sexuale în care apar persoane sub 18 ani sunt ilegale. Astfel, site-urile sunt obligate să elimine acest timp de conţinuturi cât mai repede posibil.
  • Dacă cineva a solicitat sau a constrâns copilul să facă şi să împărtășească imagini cu o conotație sexuală, sau a fost invitat la o discuție privată pe webcam, trebuie să luaţi măsuri suplimentare. Raportaţi cazul consultantului Siguronline. Aceleaşi măsuri trebuie întreprinse dacă observați un comportament sexualizat inadecvat vârstei, manifestat de către copil. 

În cazul în care copilul dumneavoastră este ademenit sau prezintă riscul de abuz sexual, raportați aici

Relevant