//= escape_meta(Configure::read('Config.projectName')) ?> //= escape_meta($title) ?> //= escape_meta(summarize($description, 456)) ?>
Când vrei să afli ceva, uneori este de ajuns să intri pe Internet şi să cauţi acea informaţie folosind unul din motoarele de căutare. Este simplu şi cu rezultate imediate, însă informaţia obţinută uşor are şi câteva dezavantaje. Deseori, ea se dovedeşte a fi incorectă, iar uneori chiar periculoasă. Asta, pentru că printre rezultatele căutării ai putea vizualiza imagini şi comentarii supărătoare şi, mai mult decât atât, rişti să devii victimă a unui abuz cibernetic.
Din fericire, există un set de recomandări pe care, dacă le urmezi, poţi evita la maxim situaţiile neplăcute.
Cele mai populare motoare de căutare pe Internet sunt: Google, Bing… Ce opțiuni de căutare oferă, ce pericole ascunde, și care sunt opțiunile de securitate pentru Google, poţi afla aici.
Totodată, poţi mări nivelul siguranței navigării pe Internet prin a restricționa căutările. De exemplu, din setări poţi controla conținuturile pe care ţi le afişează site-urile. Dacă ajustezi setările privind conținutul, vei putea controla tipul de conținut pe care îl afișează site-urile, precum și tipul de informații pe care acestea le pot folosi în timp ce navighezi.
O altă recomandare este să îţi setezi motorul de căutare prestabilit, pentru a folosi bara de adrese web ca şi o casetă de căutare. Poţi seta astfel ca să fie utilizat automat Google sau un alt motor de căutare prestabilit. Dacă dintr-o dată motorul de căutare prestabilit nu mai funcţionează, este posibil să ai instalate programe malware, adică programe special create pentru deteriorarea unui computer sau infiltrarea în el, fără consimțământul proprietarului respectiv.
Reţine! Nu tot ceea ce citești pe Internet este adevărat. Nu crede orbește în toate sursele cu informații pe care le găsești online doar pentru că apar în topul rezultatelor căutării.
În timp ce navighezi pe Internet poți întâlni informaţii care nu corespund realităţii, de aceea este necesar să o verifici din alte surse. Intră pe alte pagini web, caută aceeaşi informaţie în cărţi, întreabă de adulţii în care ai încredere.
Doar pentru că ceva este disponibil pe Internet nu înseamnă că poți pur și simplu prelua în totalitate. Verifică drepturile de autor și ține cont de faptul că tot felul de oameni își creează bloguri și site-uri unde spun tot ce vor, chiar dacă nu este adevărat. Ei pot crea chiar și imagini care arată realistic, deși nu sunt.
Dacă nu ești sigur de ceva, întreabă părinții sau un pedagog în care ai încredere.
NOTĂ: Imaginile pot fi protejate prin drepturi de autor. Găsește imagini care pot fi utilizate.
Reţine! Dacă nu știi cum funcționează ceva, poți să scrii în bara de căutare expresiile: "Cum ..." sau "Cum să ..." și vei vedea, după caz, dacă apare ceva potrivit pentru tine.
Pe Internet poți găsi conținuturi pe care, probabil, nu vei dori să-l vezi, inclusiv conținut violent sau un limbaj vulgar. Niciodată nu trebuie să te simți forțat/ă să te uiţi la ceva ce nu vrei să vezi.
Blochează rezultatele cu conținut explicit folosind căutarea sigură
Pe Internet rişti mereu să dai peste texte care promovează violenţa, agresiunea şi ura sau conţin cuvinte necenzurate, imagini erotice şi pornografice.
Acest risc ţi-l asumi practic oricând, odată ce navighezi online: pe site-urile cu informaţii despre vedete, în reţelele sociale, căutând jocuri, bloguri, produse şi servicii sau accesând bannerele web care te îndeamnă să afli ceva spectaculos. Deseori asemenea tipuri de materiale ajung în poşta electronică sub formă de spam, adică atunci când primeşti scrisori nesolicitate de la persoane necunoscute.
Să urmezi orbeşte, fără să analizezi critic, sfaturile unor persoane anonime este o cale sigură să-ţi provoci singur/ă daune. La fel, încercările de a-ţi modela viaţa orientându-te exclusiv pe exemplele de pe Internet îţi pot aduce dezamăgiri dureroase şi traume psihologice.
În spaţiul online poţi întâlni şi materiale difuzarea cărora este ilegală, deci autorii care au publicat aceste materiale pot fi pedepsiţi penal. De exemplu, este vorba despre pornografia infantilă sau promovarea consumului de droguri, materialele care instigă la ură şi comportament violent faţă de oameni ori animale etc.
În spatele fiecărei imagini care înfățișează un abuz, se află o persoană neajutorată și exploatată.
Un alt motiv pentru a fi atenţi pe Internet este legat de riscul de a deveni victima fraudelor şi abuzurilor. Scopul principal al infractorilor este de a obţine bani, informaţii personale, acces la conturile bancare.
Capcanele de pe Internet par a fi inofensive, de exemplu un site web fals al unui magazin sau a unei companii. Adesea infractorii din mediul online îţi comunică despre un fals câştig la loterie sau îţi propun să participi la ea. La fel, aceştia pot face publicitate unor produse şi servicii necalitative sau îţi pot propune oferte pentru angajări cu salarii înalte, îţi promit îmbogăţire imediată, slăbire într-o perioadă scurtă, tratament pentru diverse maladii ori alte lucruri miraculoase.
În alte cazuri, infractorii pur şi simplu transmit mesaje cu rugămintea de a face un transfer de bani, de exemplu, pentru salvarea animalelor sau tratamentul unui copil. Pentru asta ei te roagă să transmiţi un SMS, să te înregistrezi pe un site şi să comunici datele personale, codurile PIN, parolele şi să efectuezi o plată online prin intermediul cardului bancar. Toate acestea sunt nişte înşelătorii.
Dacă în posesia escrocilor vor ajunge datele tale personale, atunci vor fi ameninţaţi nu doar banii tăi sau ai părinţilor, ci şi reputaţia ta. Pentru că nu se ştie în ce mod fraudulos va fi folosită informaţia furată.
Accesează Informații și Sfaturi dacă vrei să afli mai multe despre siguranța online.
Majoritatea dintre noi suntem foarte precauţi cu documentele personale, cum ar fi un certificat de naştere sau un permis de conducere.
Evită să trimiţi sau să răspunzi la mesaje care au un conţinut, fotografii sau video cu tentă sexuală.
Internetul se dovedește a fi o minunată descoperire tehnologică, bineînțeles, atunci când e înțeles și folosit ca atare.