Tehnici de filtrare şi programe de control parental

Copiii au interese şi comportamente diferite pe Internet, însă elementul comun îl reprezintă nevoia de a fi protejaţi de un conţinut potenţial dăunător. Copiii care caută conţinut animat ar putea să deschidă accidental un material video pornografic sau ar putea să caute la început filmuleţe inofensive şi să ajungă, din greşeală, pe site-uri cu un conţinut violent.

Ce site-uri cu conţinut potential dăunător accesează copiii pe Internet?

Au fost realizate mai multe rapoarte pe baza statisticilor anonime generate de soluţiile de securitate cu modulul de control parental activat. Rezultatele prezintă procentul de vizite sau tentative de vizitare a unor site-uri cu un conținut potențial dăunător care se încadrează într-una dintre cele mai populare șapte categorii prestabilite*: mijloace de comunicare pe Internet; alcool, tutun, droguri; jocuri pentru calculator; software, audio, video; e-commerce; limbaj explicit; conținut pentru adulți.

Astfel, site-urile de comunicare (cum ar fi platforme de social-media, servicii de mesagerie sau de e-mail) sunt pe primul loc în topul paginilor cu conţinut potenţial dăunător accesate de copii, urmate de site-urile cu informaţii despre alcool, ţigări, droguri, site-urile de jocuri și site-urile pentru adulți. Interesul pentru paginile despre software, audio și video include orice conţinut video, servicii de streaming, video blogging, seriale şi filme, la fel este mare. 

Mai multe informații despre conținuturile online aflați aici 

Cu toate acestea, noi tehnologii au fost dezvoltate, menite să asigure protecția față de acest risc în mediul online.

Părinții îngrijorați de pericolele ascunse pe Internet pot să instaleze aplicații de tip antivirus cu module de control parental activate, să seteze filtre de conținut sau chiar aplicații specializate.

Poate fi dificil uneori să ne dăm seama de diferența dintre soluțiile de filtrare și cele de control parental. Așadar, aflați în continuare diferențele, dar și ce funcții au și cum pot fi instalate.

Programele de Control Parental

Controlul parental acoperă o gamă largă de aplicații și programe diferite, dezvoltate de mai multe companii. Fiecare soluție poate avea caracteristici și opțiuni diferite, lucru care poate crea confuzie chiar și printre părinții care au cunoștințe tehnologice avansate.

Acestea oferă părinților control asupra paginilor web vizitate, asupra tipurilor de programe şi aplicații ce pot fi accesate şi descărcate; restricţionează accesul la diverse jocuri și conţinuturi evaluate după gradul de violenţă sau conţinut sexual; blochează accesul la cele cu informații despre substanțe interzise sau cu imagini nepotrivite; permit limitarea timpului de utilizare a dispozitivului copilului şi trimit rapoarte zilnice săptămânale sau lunare. Așa părinţii pot afla  ce pagini a vizitat copilul, care e timpul petrecut pe fiecare pagină şi pot obține și accesul la datele GPS ale gadgetului folosit de copil. În plus, mai conțin funcții de monitorizare a contului de Facebook și apelurilor și SMS-urilor.

Unde și cum se instalează Controlul Parental  

  1. Opțiunea „Control Parental” în Magazinul de aplicații

    Puteți activa Controlul Parental din Setările magazinului de aplicații pentru a restricționa aplicaţiile pe care copilul le poate descărca sau cumpăra pe dispozitiv.

    De obicei, dispozitivele au preinstalate magazinele de aplicații oficiale care au incorporate setările de restricționare a conținutului pe vârste. Configurați controlul parental pe Google PlayApp storeWindows store

    În mod prestabilit, orice persoană care folosește dispozitivul poate descărca sau achiziționa conținut cu orice nivel de maturitate. După ce activați controlul parental, puteți restricționa  conținutul care poate fi descărcat sau achiziționat conform vârstei copilului. 

    Notă: Controlul parental nu împiedică accesul la conținutul restricționat printr-un link direct. Restricționarea descărcării de aplicații și programe din magazine neoficiale o poate asigura doar blocarea acestor adrese cu ajutorul activării funcţiilor de Control Parental din sistemul de operare pe desktop PC, din produsele de securitate Antivirus sau Programele de Control parental instalate suplimentar pe dispozitiv.

  2. Opțiunea „Control Parental” în Windows

    Dacă folosiți același computer sau laptop cu copilul, puteți delimita conturile de utilizator pentru monitorizare și limitare: cel de administrator, protejat de parolă – pentru părinte și utilizator simplu, cu funcții limitate – pentru fiecare copil în parte. Copilul nu va putea șterge fișiere, face modificări în sistemul de operare al calculatorului sau să instaleze componente noi de calculator sau programe. 

    O metodă rapidă de a face un cont este din Meniul Start, categoria de Setări sau Parametri pentru Conturi. În stânga ferestrei, găsiți ”Familie și alte persoane”.

    Conectați-vă la contul Microsoft, dacă nu aveți – creați unul. După ce urmați toți pașii, veți vedea contul copilului listat printre ceilalți membri ai familiei, în Setări. Când va dori să folosească PC-ul, copilul va putea să se conecteze folosind contul pe care i l-ați creat.

    Restricțiile pe care părintele le poate impune altora includ mai multe nivele de filtrare a paginilor web care automat setează opțiunea Căutării sigure pentru motoarele de căutare. 

     Sfat: Microsoft va întreba dacă sunteți de acord cu următoarele:

    ° ”Faceți ca experiența de lucru online să fie mai bună, permițând ca Microsoft Advertising să le utilizeze informațiile de cont. (Puteți schimba această setare oricând) și

    ° ”Trimiteți-i oferte promoționale de la Microsoft. (Se poate dezabona oricând).

    Pentru că nu credem că este bine să ne expunem copilul la prea multe reclame, recomandăm să debifați ambele opțiuni.

  3. Opțiunea „Control Parental” în Anti-virus

    Cele mai recente soluții de securitate includ - pe lângă instrumentele și caracteristicile care împiedică hackerii să fure informații confidențiale și toate tipurile de programe periculoase să invadeze viața privată -  protecția orientată către familie, cu funcția de Asistență Parentală, pentru a supraveghea activitatea online a copiilor.

     Modulul de Asistență Parentală este prezent în mai multe produse de securitate. Ce produs este mai potrivit și pentru a consulta cerințele de sistem, accesați paginile oficiale ale celor mai populare soluții: BitdefenderKasperskyESET NOD 32Norton

  4. Programe de Control Parental

    Aceste programe se găsesc gratuit sau contra cost în Magazinele de aplicații sau la prestatorii serviciilor de Internet sau date mobile. Acestea pot fi instalate fie pe calculatorul copiilor, fie pe dispozitivul mobil (telefon, tableta, iPad, etc)

    Căutați programe de încredere care includ recenzii complete ale programelor recomandate pentru descărcare și filtrare a pornografiei și violenței. Puteți încerca aplicația gratuită pentru control parental, Family Link de la Google.

Filtrele de conţinut

Soluțiile de filtrare sunt create de cele mai multe ori sub forma de plugin-uri care se instalează în browserul web, iar rolul lor este de a filtra navigarea online fie pe bază de liste, fie de cuvinte interzise sau nume de domenii considerate periculoase.

Unele filtre elimină din pagină articolele care au conținut periculos și link-urile către conținuturile periculoase, fără a afecta restul paginii. O pagina va fi respinsă în întregime dacă are conținut periculos majoritar - in aceasta situație curățirea devine un nonsens.

De asemenea, filtrarea poate fi făcută pe grupe de conținut (violență, conținut sexual, rasism, instigare la ură, știri false etc.), iar unele sisteme pot bloca doar paragrafele sau paginile cu conținut nepotrivit, și nu întregul website. 

Unde și cum se activează Filtrele de conținut

  1. Căutarea sigură în motorul de căutare

    Primul pas pe care-l face copilul să deschidă o pagină pe Internet este să acceseze un browser: Google Chrome, Internet ExplorerFirefox, sau Safari

    În browsere nu sunt implementate funcții de control parental, însă putem activa din Setări opțiunea Căutare sigură pentru motorul de căutare prestabilit (vedeți un model de instrucțiuni de setare a motorului de căutare prestabilit). Prestabiliți motorul de căutare Kiddle, special creat pentru copii, sau activați filtrele la setările de căutare pe Google, Bing, Yahoo sau Yandex

    Când Căutarea sigură este dezactivată, vor fi afișate cele mai relevante rezultate inclusiv conținutul explicit căutat. Filtrul vă ajută să evitați majoritatea conținutului violent sau pentru adulți din rezultatele căutării

    De reținut:

    - Pe dispozitiv, pot fi instalate în același timp mai multe browsere – setați filtre la motoarele de căutare pentru fiecare browser în parte

    - Nu uitați că aplicațiile sau browserul trebuie să fie actualizate în permanență. Dezvoltatorii programelor își actualizează periodic bazele de protecție pentru  îmbunătățirea securității, vitezei de acces și stabilității. 

    Aflați mai multe informații tehnice și resurse utile care vă vor ajuta în legătură cu toate produsele ce le folosiți: Chrome, Firefox, Internet Explorer, Safari 

  2. Modul restricționat pe YouTube

         YouTube oferă posibilitatea de a folosi modul restricționat pentru a filtra conținut potențial inacceptabil și explicit, pe care nu doriți să-l vadă copilul și care ar putea să îl afecteze pe viitor. Găsiţi aici Instrucțiuni de activare a modului restricționat pe Youtube de pe diverse dispozitive

         Dacă aveți mai multe întrebări despre cum să gestionați experiența copiilor pe YouTube, accesați aceste instrumente și resurse pentru ajutor  

Care sunt cele mai eficiente soluții tehnice ?

Fiecare părinte are libertatea de a alege tipul de soluție pe care dorește să o implementeze. Totuși, este important să încercați să mențineți un echilibru între dorința de protecție a copilului și dreptul său la viață privată și libertate. Există PRO și CONTRA soluțiilor tehnice în protecția copiilor online.

Indiferent de vârsta copilului, educația și informarea trebuie să rămână pe primul loc. Este important să îi ajutăm să dezvolte obiceiuri digitale sănătoase, care să îi ghideze în viață și care să îi învețe cum să folosească Internetul ca pe un instrument de învățare și dezvoltare. 

Relevant